Cinci dintre câinii găsiţi în casa Cristinei Ţopescu, după moartea ei, s-au salvat singuri. Alţi doi câini au fost găsiţi morţi în casă. Cristina Ţopescu a murit şi abia duminică seara corpul ei a fost descoperit, în propria casă.
Cristina Ţopescu avea 59 de ani şi primele ipoteze indică faptul că a murit în urmă cu trei săptămâni, încă dinainte de Crăciun. O vecină a sunat duminică seara la 112 şi a alertat Poliţia.
Odată intrați în casă, salvatorii au constatat decesul Cristinei Țopescu, dar și a doi câini.Patru câini au fost găsiți încă în viață, în locuința jurnalistei, iar un alt câine al Cristinei Țopescu a fost găsit în fața casei.
Cristina Țopescu a fost și o mare iubitoare de câini. Marius, un prieten al jurnalistei şi membru în asociaţia Kola Kariola a povestit cum s-au salvat câinii găsiţi în viaţă în casă: „Au fost băieţi deştepţi, au reuşit şi au spart un sac de mâncare, s-au hrănit singuri, probabil au avut multă apă la dispoziţie dacă au reuşit să reziste trei săptămâni, să nu moară în casă.”
Sursa: observator