Rapperul Cheloo a fost testat pozitiv la droguri în urină, dar nu și în sânge, la câteva zile de când a fost implicat într-un scandal la Catedrala Mântuirii Neamului
Cheloo a fost testat pozitiv la droguri în urină, în urma scandalului în care a fost implicat zilele trecute. Proba din sânge a fost, însă, negativă.
Rapperul Cheloo a fost testat pozitiv la droguri în urină
Marți, 29 iulie, cunoscutul rapper a fost implicat într-un scandal în curtea Catedralei Mântuirii Neamului. Acesta a intrat cu bolidul său în curtea bisericii, iar după scandal a plecat.
Atunci când s-a întors la mașina sa, oamenii aflați la fața locului, dar și paznicii i-au cerut să plece. După ce a început scandalul, forțele de ordine au intervenit, însă rapperul nu a vrut să coopereze cu paznicii.
Mai multe echipaje de poliție s-au deplasat la fața locului pentru a discuta cu Cheloo, care a fost testat, ulterior, cu aparatul alcooltest și drugtest. Testarea pentru alcool a fost negativă, dar nu și cea pentru droguri.
Astfel, Cătălin Ștefan Ion, pe numele său real, a fost dus la Institutul Național de Medicină Legală (INML) pentru a i se recolta probe biologice.
În urma analizelor de laborator, se pare că rezultatul a ieșit pozitiv la droguri în urină. Rezultatul a fost, însă, negativ la probele din sânge, potrivit surselor Digi24. Rezultatul ar însemna că rapperul nu a consumat substanțe interzise în ziua respectivă, însă acestea au rămas mai mult în urină decât în sânge.
Reacția lui Cheloo după scandalul de marți
Zilele trecute, după ce a fost dus la INML pentru a i se recolta probe biologice, cântărețul a venit cu o reacție. Rapperul a spus, atunci, că nu a consumat alcool și nici droguri.
“Eu sunt convins că de pe data de 12 mai nu am consumat decât o bere și o gură de bere artizanală. Este tot pe ce am pus gura în viața asta. Jur pe tot ce mi-e mai scump în viața asta că trăiesc o mizerie foarte bine pusă la punct.
Ăsta e mesajul meu pentru oameni. Mesajul meu care spune că am fost îndepărtat de prieteni, că am fost îndepărtat de toți care îmi sunt dragi, încet și meticulos, și crezând în bunătate, am căzut în această chestie”, este o parte a mesajului transmis de Cheloo.
De asemenea, rapperul a transmis că analizele de laborator vor confirma dacă a consumat sau nu alcool sau substanțe interzise. Pentru Digi24, solistul formației Paraziții a transmis că a mers la biserică pentru a achiziționa o iconiță.