În România, cele mai multe locuințe nu sunt protejate în fața unor dezastre naturale majore, precum inundații, alunecări de teren sau cutremure. Milioane de familii sunt vulnerabile în fața acestor riscuri. În orice moment, ele pot pierde totul. Deși legea prevede ca fiecare locuință să fie asigurată obligatoriu, doar una din patru are, de fapt o asigurare PAD (Poliță de Asigurare împotriva Dezastrelor).
În toamna anului trecut, peste 7.000 de case din Galați și Vaslui au fost distruse de inundații. Cele mai multe nu aveau asigurare obligatorie, iar familiile au rămas fără munca de-o viață. După dezastru, mii de români au început să încheie în grabă polițe PAD. Doar în 2024, peste 300.000 de români și-au asigurat locuința.
Chiar și așa, procentul este unul foarte mic. În România, doar 24% din locuințe sunt asigurate, adică în jur de 2,3 milioane de case și apartamente. Există, însă, în continuare peste 7,5 milioane de locuințe care sunt încă neasigurate, potrivit Prima TV.
O asigurare PAD acoperă daunele produse de cutremure, inundații și alunecări de teren. Pentru o casă de tip A, adică făcută din materiale rezistente, asigurarea costă 130 lei, iar pentru o casă de tip B, făcută din chirpici costă 50 lei. Suma maximă despăgubită este de 100.000 lei.
Unii bucureșteni spun că nu și-au asigurat apartamentul pentru că riscul este unul mic. În realitate, 14 milioane de români locuiesc în zone cu risc seismic moderat sau ridicat, ceea ce înseamnă că un cutremur similar cu cel din 1977 ar produce daune uriașe.
Alții, însă, sunt conștienți de pericole și au încheiat atât o poliță obligatorie, cât și una facultativă. Pentru a asigura casa la valoarea ei reală, dar și bunurile, e nevoie de o asigurare facultativă care acoperă incendiile, exploziile și căderile de bunuri. Doar 16% dintre români au încheiat, însă, o astfel de poliță.
Există, însă, sancțiuni pentru cei care nu au o poliță obligatorie PAD. Românii pot fi sancționați cu o amendă de până la 500 lei de către Primăria localității în care se află imobilul.