Acasă STIRI SPORTIVE Cel mai mare sportiv român din istorie. Topul în care Gheorghe Hagi...

Cel mai mare sportiv român din istorie. Topul în care Gheorghe Hagi e pe 2, iar David Popovici abia al 5-lea. Sondaj național FANATIK / Inscop

29
0

Barometrul Național al Sportului Românesc, realizat de INSCOP Research la comanda FANATIK, oferă un răspuns mult așteptat. Cine sunt cei mai mari sportivi din istoria sportului românesc și care este clasamentul.

Barometrul Național al Sportului Românesc, realizat de INSCOP Research, la comanda FANATIK, este un proiect unic care va face lumină în privința adevăratelor preferințe ale românilor legate de sport. Pentru început, probabil cea mai importantă întrebare care încă își caută un răspuns. Cine este, de fapt, cel mai mare sportiv din istoria sportului românesc. 

Topul all-time al sportivilor români. Cine este pe primul loc

Fanii sportului din România au dat ordinea în topul celor mai mari sportivi pe care i-a avut România în întreaga istorie. Pe un eșantion de 1500 de persoane, Nadia Comăneci este considerată de cea mai mare sportivă a României. „Zeița de la Montreal” a fost aleasă pe locul 1 de de 47,9 la sută dintre respondenții la acest sondaj.

„Regele” Gheorghe Hagi este pe locul 2. Singurul fotbalist care și-a făcut loc în topul celor mai mari sportivi români din istorie, Hagi a fost ales de 20 la sută dintre români. Simona Halep și Ivan Patzaichin sunt la egalitate, ambii cu 6,8 la sută. David Popovici, Ilie Năstase, Cristina Neagu și Elisabeta Lipă apar și ei în sondajul despre cei mai mari sportivi din istoria sportului românesc..

  1. Nadia Comăneci 47,9%
  2. Gheorghe Hagi 20%
  3. Simona Halep 6,8%
  4. Ivan Patzaichin 6,8%
  5. David Popovici 5,2%
  6. Ilie Năstase 4,6%
  7. Cristina Neagu 0,9%
  8. Elisabeta Lipă o,9%
  • altcineva 2%
  • nu știu / nu răspund 4,8%

Nadia Comăneci – perfecțiunea care a pus România pe harta lumii

Nadia Comăneci este o sportivă de talie mondială, care a cucerit întreaga lume la doar 14 ani! Montreal 1976 este ediția Jocurilor Olimpice la care Nadia a scris istorie cu adevărat. A fost prima notă de 10 din istoria gimnasticii, o realizare care a dat peste cap și aparatura canadienilor. Tabela nu avea setare pentru nota 10 și a indicat 1, spre stupefacția generală. Totuși, cei care văzuseră exercițiul româncei și-au dat repede că nu poate fi vorba decât de un 10 curat.

De fapt, nu a fost vorba de doar un 10 curat. Ci au urmat încă 6 la acea ediție a Jocurilor Olimpice. Și trei medalii de aur. O fată de 14 ani din Onești și-a gravat numele cu litere de aur în istoria gimnasticii. Pentru totdeauna! Și o lume întreagă auzea de România și se îndrăgostea de gimnastică datorită unei românce.

Patru ani mai târziu, Nadia Comăneci mai lua două note de 10 și alte două medalii de aur la Jocurile Olimpice, Moscova 1980. Românca a fost nominalizată de multe publicații celebre în topul celor mai mari sportivi ai secolului 20. Inclusiv prestigioasa Laureus World Sports Academy a inclus-o pe zeița de la Montreal în acest top al celor mai mari sportivi din istorie.

Gheorghe Hagi – geniul fotbalului românesc, pe locul 2

Gheorghe Hagi a fost ales de 20 la sută dintre cei care au răspuns la sondaj. „Regele” este o legendă a fotbalului românesc, liderul incontestabil al „Generației de Aur”. O echipă care scotea zeci de mii de români pe stradă după victoriile de la Cupa Mondială din SUA, 1994. Legenda lui Gheorghe Hagi a fost definită de celebrele nopți americane, dar s-a scris și la cluburi precum Steaua, Real Madrid, Barcelona și Galatasaray.

Gheorghe Hagi a fost nu doar un geniu pe terenul de fotbal, dar și un model pentru generații întregi de sportivi. Semnătura lui Hagi din 1994 vine și datorită golurilor memorabile contra Columbiei și Argentinei. Hagi a fost aproape să câștige Balonul de Aur în acel an, doar locul 4 în cele din urmă. Și după ce și-a încheiat cariera de fotbalist, „Regele” a continuat să se dedice total pentru fotbalul românesc.

A construit o echipă de la zero, iar scheletul naționalei României se bazează de mai mulți ani pe foarte mulți pe fotbaliști crescuți de Viitorul, devenită între timp Farul. Gheorghe Hagi și-a demonstrat valoarea inclusiv ca antrenor și a reușit să câștige de două ori campionatul României, în 2017, când echipa se numea Viitorul, și în 2023, când deja se numea Farul.

Surpriza de pe locul 3 – Simona Halep, campioana care a dus România în vârful tenisului mondial

Au fost ani la rând în care sportul românesc a simțit marea performanță în special datorită Simonei Halep. Al doilea mare sportiv dat de Constanța, după marele Gheorghe Hagi, Simona a apărut parcă de nicăieri într-o competiție extrem de dură în circuitul WTA. Pe care putem să spunem că a reușit să îl domine aproape un deceniu. 6,8% dintre români au pus-o pe primul loc în acest top al celor mai mari sportivi din istoria sportului românesc.

Simona Halep a câștigat primul ei titlu WTA în 2013, iar 4 ani mai târziu, în octombrie 2017, devenea lider mondial pentru prima dată. Deja avea două finale de Grand Slam pierdute până la acel moment, iar toată România aștepta cu nerăbdare primul trofeu major pentru Simo. Iar acesta a venit pe zgura de la Roland Garros, după o finală cu Sloane Stephens.

Un an mai târziu venea și al doilea titlu de Grand Slam, pe iarbă, la Wimbledon. După o finală cu adevărat memorabilă în care a transformat-o pe legendara Serena Williams într-un simplu sparring partner. Cariera Simonei Halep s-a încheiat trist și nedrept, după un scandal de dopaj în care românca a fost doar o victimă, așa cum a demonstrat și procesul de la TAS. O victimă pedepsită mult mai aspru față de alți sportivi care au fost în situații asemănătoare, cum este și cazul lui Sinner.

Ivan Patzaichin – modestia campionului etern, locul 4 în top

Legenda lui Ivan Patzaichin a fost scrisă vreme de aproape decenii, în care băiatul modest din Lipova a îmblânzit apele din întreaga lume. Prima medalie olimpică de aur pe care a câștigat-o pentru România a venit în 1968, când încă nu împlinise 20 de ani. Canoistul român a uimit lumea în Mexic, dar au urmat și alte momente pentru istorie. 6,8% dintre respondenții sondajului l-au pus pe locul 1.

Au mai venit alte trei medalii de aur, la Munchen 1972, Moscova 1980 și Los Angeles 1984. Ivan Patzaichin este legendă a clubului Dinamo, la care a petrecut 43 de ani, 18 ca sportiv și 25 ca antrenor. La Munchen, în calificări, a avut loc celebra cursă de 1000 de metri pe care marele campion român a câștigat-o cu pagaia ruptă.

Ivan Patzaichin a fost recunoscut pentru performanțele de care le-a realizat de-a lungul carierei, dar și pentru modestia sa incredibilă. Toți cei care l-au cunoscut au fost uimiți de marele Ivan Patzaichin și din acest punct de vedere. Din păcate, pe 5 septembrie 2021, la 71 de ani, marele campion a fost răpus de cancer. „România a pierdut una din cele mai mari legende ale sportului, «amiralul flotei românești» și un om deosebit, pe care am avut onoarea și bucuria să îl cunosc”, spunea Gheorghe Hagi după moartea lui Patzaichin.

David Popovici – tânărul care scrie istorie în natația mondială, pe locul 5

La doar 21 de ani, David Popovici și-a făcut loc printre aceste legende ale sportului românesc. Este pe locul 5 și are timpul de partea sa pentru a continua să scrie istorie. „Rechinul” a luat medalia de aur la Jocurile Olimpice de la Paris, în 2024, la 200 de metri, și a bifat o medalie de bronz în proba regină, la 100 de metri.

La fel ca toți ceilalți mari campioni de pe această listă, David Popovici și-a asumat rolul de model pentru noua generație, pentru care reprezintă o voce importantă atât în sport, cât și în alte domenii. Înotătorul român a fost pus pe primul loc de 5,2% dintre cei care au participat la sondajul realizat de INSCOP Research, la comanda FANATIK.

Dintre toți marii sportivi care și-au făcut loc în acest top, David Popovici este singurul care este încă în activitate. Astfel că povestea „Rechinului” va continua să se scrie, iar el va putea urca în acest clasament al celor mai buni sportivi români din toate timpurile. Jocurile Olimpice din 2028 de la Los Angeles reprezintă o șansă uriașă pentru o nouă filă de istorie scrisă de David Popovici.

Ilie Năstase – primul nr. 1 din istoria tenisului mondial, locul 6

Ilie Năstase a fost plasat pe locul 1 de 4,6 dintre români. „Nasty” este o legendă de talie mondială, primul număr 1 din istoria circuitului ATP. Și primul român care a reușit să câștige un turneu de Grand Slam. Se întâmpla în 1972, chiar la New York, după o finală istorică împotriva americanului Arthur Ashe. O victorie în cinci seturi a românului, la capătul unui meci care a captivat întreaga lume.

Câteva luni mai târziu, Ilie Năstase câștiga al doilea titlu de Grand Slam, Roland Garros 1973. A fost o victorie mult mai simplă la Paris, în minimum de seturi, în fața lui Nikola Pilic. „Nasty” nu a cucerit lumea doar datorită talentului său unic în istoria tenisului, dar și prin caracterul mereu jovial și stilul său non-conformist.

Ilie Năstase a mai disputat alte trei finale de Grand Slam. La Wimbledon a cedat de două ori în ultimul act, prima dată în fața lui Stan Smith, în 1972, a doua oară în fața lui Bjorn Borg, în 1976. Nasty a cedat și prima finală de Mare Șlem disputată, în 1971, la Roland Garros, în fața lui Jan Kodes. Năstase a fost inclus în Hall of Fame-ul tenisului în 1971!

Ce alți sportivi români au intrat în clasamentul all time. Lista completă a marilor campioni români care au scris istorie

Cristina Neagu și Elisabeta Lipă au fost și ele alese de aproape 1 la sută dintre cei care au votat. Două nume uriașe ale sportului românesc, care cu siguranță ar fi putut fi chiar mai sus în acest clasament. Cristina Neagu a fost adesea supranumită „Messi din handbal” și este cea mai bună marcatoare din istoria Ligii Campionilor, cu 1155 de reușite.

Elisabeta Lipă este cea mai medaliată canotoare din istoria Jocurilor Olimpice. Sunt 5 medalii de aur pentru sportiva de legendă a clubului Dinamo, cucerite în decursul a 20 de ani. Prima dintre acestea a venit când avea doar 19 ani, la Los Angeles 1984. Au mai venit apoi la Barcelona 1992, Atlanta 1996, Sydney 2000 și Atena 2004.

Cum a fost realizat sondajul FANATIK: criterii, voturi și metodologia completă

Parte din Barometrul Național al Sportului Românesc, realizat de INSCOP Research, la comanda FANATIK, topul celor mai buni sportivi români este un sondaj reprezentativ pentru populația adultă a României. Datele au fost culese în perioada 10-21 octombrie, iar marja de eroare este de +/- 2,5%. Este un sondaj unic tocmai prin amploarea sa, care oferă și garanții suplimentare în privința preciziei.

Cine a votat și câți români au participat la sondajul Fanatik

1500 de oameni au participat la sondajul realizat de INSCOP Research, la comanda FANATIK. Asta în vreme ce sondajele obișnuite, indiferent că vorbim de politică sau sport, se bazează pe doar 1100 de repondenți, iar marja de eroare este mai mare, de 2,95%. Nadia Comăneci a fost pe primul loc indiferent de categoria de vârstă, cu mențiunea că diferența față de următoarele locuri a fost mai mică la populația mai tânără. 27% dintre cei între 18 și 29 de ani au pus-o pe primul loc. 44% dintre cei între 30 și 44 de ani, iar la categoriile 45-59 și 60+ a avut 55 de procente.

Cei mai mulți dintre cei care l-au votat pe Gheorghe Hagi sunt din categoria 30-44 de ani, unde „Regele” a avut 27 de procente. În schimb, la 60+ a avut doar 14%. Simona Halep a fost sprijinită de voturile celor din categoria 18-29 de ani. 20% dintre aceștia au ales-o pe Halep. În vreme ce la restul categoriilor, Simo nu a trecut de 7 la sută.

Ce spune Remus Ștefureac, fondatorul INSCOP Research, despre Barometrul Național al Sportului Românesc, realizat la inițiativa FANATIK

Remus Ștefureac, fondatorul INSCOP Research, a vorbit pentru FANATIK despre impactul uriaș pe care Barometrul Național al Sportului Românesc pentru a înțelege impactul în societate pe care acest fenomen, sportul, îl poate avea. Un studiu care ține cont de părerile fanilor și le pune în cele mai clare perspective.

Barometrul Național al Sportului Românesc FANATIKINSCOP este o cercetare fanion, o evaluare sociologică realizată în premieră care își propune măsurarea opiniilor românilor cu privire la politicile sportului, practicarea sportului de masă, clasamentul celor mai mari sportivi români din istorie și, evident opinii diverse și intense cu privire la sportul rege, fotbalul.

Sondajul de opinie oferă o ocazie unică de a stimula o dezbatere serioasă, de profunzime cu privire la importanța sportului în societate, în școală, dar și de a observa cum se distribuie simpatiile românilor, ale suporterilor în particular cu privire la fenomenul fotbalistic”, a explicat Remus Ștefureac.

Cum s-ar putea schimba topul în viitor: noii eroi ai sportului românesc

În ultimii ani, tot mai puțini sportivi de top își fac loc printre legendele sportului românesc. Simona Halep, Cristina Neagu și David Popovici sunt printre cei care au rupt barierele. Dintre cei 3, doar Popovici este în continuare în activitate și poate fi un nume greu pentru sportul românesc mulți ani de acum încolo.

De asemenea, mai sunt sportivi care vor lupta pentru medalii la următoarele ediții ale Jocurilor Olimpice și ar putea scrie istorie pentru România. Cătălin Chirilă, Simona Radiș, Bernadette Szocs, Sabrina Voinea, Ana Maria Bărbosu și Mihaela Cambei sunt doar câteva din numele deja consacrate care ar putea ajunge în topul celor mai buni sportivi români din istorie.

Sursa: Cel mai mare sportiv român din istorie. Topul în care Gheorghe Hagi e pe 2, iar David Popovici abia al 5-lea. Sondaj național FANATIK / Inscop – Fanatik.ro

Lasă un răspuns