O nouă metodă de înşelătorie a fost semnalata în România. O femeie din Bucureşti a postat un mesaj pe o reţea de socializare, în care le explică oamenilor ce a păţit în Sectorul 4. Mai mult, ea a publicat şi două fotografii cu aşa zisul escroc.
O întâmplare din Bucureşti a fost semnalata pe un grup de Facebook numit “Cartierul & Parcul Tineretului”. Potrivit unei femei, a apărut un nou tip de insealatorie. Un bărbat de aproximativ de 50 de ani a abordat-o şi s-a dat drept libanez. Acesta a rugat-o să îi arate o bancnotă românească pe motiv că nu ştie cum arată banii noştri.
Femeia şi-a dat seama că ar putea fi victima unui posibil escroc şi a plecat mai departe. În urma să, bărbatul a abordat o doamnă mai în vârstă, iar femeia a avertizat-o să nu scoată banii. În acel moment, bărbatul care s-a dat drept libanez s-a făcut nevăzut.
“Dragi vecini, doresc să semnalez un caz trăit acum 2 zile: în faţă la Mega Image Tineretului, un individ în jur de 50 de ani, m-a oprit să mă roage într-o engleză stricată să îi spun unde este Piaţa Unirii, că este libanez şi vrea să schimbe nişte bani. Mi-a arătat o bacnota roşie şi m-a rugat să îi arăt şi eu o bacnota românească, că nu ştie cum arată banii de la noi. I-am spus că nu am şi am plecat, pentru că mi-am amintit de o metodă practicată acum câţiva ani- le arăţi banii şi îţi smulg portofelul sau bacnota şi dispar. După câteva minute m-am uitat în spate şi am văzut că abordat o altă doamnă, mai în vârstă. Am strigat să nu îi dea banii, ca acelaşi lucru a încercat şi cu mine, iar individul a dispărut în gang. D-na mi-a mulţumit, că era singurii săi bani, o bacnota de 50 de lei. Am apucat să îl fotografiez pentru a avertiza şi pe alţii. Atenţie mare că ni s-au întors „valorile”, a scris M. S. pe Facebook.
Sursa: Cea mai nouă înşelătorie: ce le face acest bărbat oamenilor pe stradă • Buna Ziua Iasi • BZI.ro