Acasă Stiri Ce ţări europene vor interzice vânzarea maşinilor pe benzină şi motorină

Ce ţări europene vor interzice vânzarea maşinilor pe benzină şi motorină

361
0

Mai multe state europene vor interzice comercializarea maşinilor pe benzină şi motorină, pentru a combate poluarea, şi asta într-un orizont de timp nu foarte îndepărtat, mai puţin de zece ani.Norvegia, unde sunt vândute cele mai multe automobile electrice din lume, şi-a stabilit un obiectiv de a permite doar vânzările de autovehicule 100% electrice sau hibride până în 2025. Alte ţări şi-au propus să interzică maşinile cu motor cu ardere internă pentru a îndeplini obiectivele privind calitatea aerului şi schimbările climatice, dar nu au implementat încă măsuri concrete. Olanda a propus interdicţia, din 2025, a autoturismelor diesel şi pe benzină, iar unele state federale din Germania vor retragerea acestora începând din 2030. Franţa va pune capăt vânzărilor de maşini pe benzină şi diesel până în 2040, măsura făcând parte dintr-un plan ambiţios de a-şi îndeplini obiectivele conform Acordului climatic de la Paris, potrivit The Guardian.  Potrivit publicaţei britanice, anul trecut, doar 0,6% din înmatriculările de maşini noi pe întreg teritoriul UE au fost pentru vehicule electrice pure, faţă de 1,1% din maşinile noi vândute în Franţa. În UE, Renault-Nissan are o cota de 14,6% din piaţa de maşini electrice, producând 425.000 de maşini din cele peste două milioane de maşini electrice vândute la nivel global. Volvo a anunţat că va produce maşini complet electrice sau hibride începând cu 2019. „Anunţăm încetarea vânzării de maşini pe benzină şi motorină până în 2040”, a declarat Nicolas Hulot, noul ministru pentru probleme ecologice, care a adăugat că măsura marchează o „adevărată revoluţie”. Oficialul a spus că acesta va fi un obiectiv „dificil” pentru producătorii de automobile, dar industria franceză este bine pregătită pentru a face schimbarea. „Producătorii noştri [de maşini] au suficiente idei pentru a implementa acest plan (…), care este şi o chestiune de sănătate publică”, a subliniat Hulot. Hulot a insistat că decizia constituie şi „o modalitate de a lupta împotriva poluării aerului”.

RECLAMĂ

Sursa: adevarul

RECLAMĂ
Articolul precedentBărbat reţinut după ce a intrat în casă peste o copilă de 10 ani şi a încercat să o violeze. Cum a scăpat fetiţa de individ
Articolul următorTânăr împuşcat la Năvodari, după ce a atacat oamenii pe stradă cu două cuţite