Ce spun medicii de la Spitalul Universitar de Urgență despre starea lui Mircea Lucescu. Selecționerul va mai rămâne internat

0
Mircea-Lucescu-1024x683

Selecționerul echipei naționale de fotbal, Mircea Lucescu, a fost dus duminică dimineață de urgență la spital, după ce i s-a făcut rău în baza de pregătire de la Mogoșoaia.

În ajutorul celui mai titrat antrenor român, acum în vârstă de aproape 81 de ani, au venit două echipaje SMURD.

Mircea Lucescu este în stare stabilă, după ce dis-de-dimineață le-a dat mari emoții celor din lotul național.

Cu toții se aflau în camera unde era pregătită ședința tehnică înainte de ultimul antrenament pentru meciul amical de marți, împotriva Slovaciei, de la Bratislava.

La un moment dat, însă, lui Mircea Lucescu i s-a făcut rău, ar fi leșinat, spun surse din rândul echipei naționale, motiv pentru care primii care i-au sărit în ajutor sunt membrii staffului medical al naționalei.

Între timp, a fost cerut ajutor la 112, așa că în cantonamentul de la Mogoșoaia au fost trimise două echipaje SMURD care l-au stabilizat pe selecționer, apoi l-au transferat la Spitalul Universitar, acolo unde o echipă complexă de medici l-a preluat pentru diagnosticare, dar și pentru schemele terapeutice.

De la surse medicale avem informații în ceea ce privește incidentul. Medicii vorbesc despre o tulburare majoră de ritm cardiac, motiv pentru care Mircea Lucescu trebuie să mai rămână internat în spital. Același spital în care selecționerul de aproape 81 de ani a fost internat de trei ori în luna februarie.

În 2009, pe când se afla la Donețk, a suferit un preinfarct și o intervenție chirurgicală.

Sursa: Ce spun medicii de la Spitalul Universitar de Urgență despre starea lui Mircea Lucescu. Selecționerul va mai rămâne internat – Știrile ProTV

Lasă un răspuns