Ce s-a ales de fosta soție a lui Adrian Mutu! Consuelo Matos a fost considerată una dintre cele mai frumoase femei din lume.

În vârstă de 48 de ani, Consuelo Matos Gomez, originară din Republica Dominicană, a fost căsătorită cu Adrian Mutu timp de opt ani, între 2005 și 2013. Aceștia au împreună doi copii, pe Maya și pe Adriana. Din punct de vedere legal, divorţul nu era recunoscut şi în România, astfel că, separarea oficială a celor doi a fost recunoscută abia în iarna lui 2017.După pronunțarea divorțului, cea care mai demult a fost considerată cea mai frumoasă femeie din lume, a intrat într-un „con de umbră”. După divorțul răsunător de Adrian Mutu, aceasta a ales să revină la numele ei de fată, Matos Gomez, iar custodia fetelor i-a fost dată brunetei. După ce au ales să se separe, bruneta a ales să nu se mai afișeze atât de mult în public sau pe rețelele de socializare. De asemenea, Consuelo Matos a bifat și apariții în două filme, potrivit PROSPORT.ro, fiind vorba despre „Desperado” și „El Mariachi”. Adrian Mutu s-a schimbat pentru fosta soție, Consuelo Matos Gomez
Consuelo Matos Gomez a ales să se întoarcă în Republica Dominicană, locul ei natal, acolo unde își crește fetele. Cele două fetițe ale lui Adrian Mutu sunt mari acum.

“M-a schimbat și mă enervează bărbații care spun că nimic nu-i schimbă sau că nu e ok să te influențeze o femeie, mai ales nevasta. Eu am făcut asta ca să o am lânga mine; mi-am dat seama de la început că e foarte specială – pentru mine, nu știu cum o privesc alții. Toată lumea spune că e foarte frumoasă și eu știu asta. Dar dacă era numai foarte frumoasă și asta-i tot, nu era același lucru. Nu m-aș fi schimbat doar pentru atât. Cred că alături de Consuelo am descoperit ce-mi doresc, dar nu dezvolt, că nu facem aici poezie.
sursa:https://redactia.ro/ce-s-a-ales-de-fosta-sotie-a-lui-adrian-mutu-iata-cum-arata-acum-consuelo-matos-150020?fbclid=IwAR1ZeeyjOVe8lf3UIGmilc_yTn86mu9PbzqRHJFUseYnvOQebZMs9tdofoU