Giovanni Becali a dezvăluit la emisiunea ”DON Giovanni” că a refuzat oferta lui Gigi Becali de a prelua împreună clubul Steaua.
La 23 de ani distanță de la momentul când Gigi Becali a preluat clubul Steaua, devenit ulterior FCSB, Giovanni Becali a povestit că ar fi putut să intre în afacere împreună cu vărul său.
Giovanni Becali a refuzat să preia Steaua împreună cu Gigi Becali
În chiar prima ediție a emisiunii ”DON Giovanni”, impresarul a făcut un anunț uluitor. El a mărturisit că ar fi putut să fie partener cu Gigi Becali, atunci când acesta a luat Steaua de la Viorel Păunescu.
”În afară de noroc, Gigi e și isteț. Mie îmi spune într-un avion: ‘Giovanni nu vrei să te bagi cu mine tovarăș să luăm Steaua?’. Și eu i-am zis: ‘Măi Gigi, eu câștig bani fără să bag. Nu vreau să pierd bani. Du-te tu, fă ce vrei’.
Eram într-un avion veneam cu Steaua după un meci cu West Ham, era Păunescu. Nu mai știu câți bani trebuia să pun, dar când a luat el Steaua atunci cu Păunescu, puteam să fiu și eu. Mă gândeam că toți pierdeau bani până atunci.
El a riscat, a fost cu Păunescu care nici nu cred că avea bani atunci. Gigi a pus bani și normal, când tu mărești capitalul social și ăla nu vine, devii proprietar. Așa s-a întâmplat”, a declarat Ioan Becali.
L-a refuzat pe Gigi Becali și în afacerile cu terenuri
Agentul, care a vorbit și despre începuturile sale în această meserie, a mai precizat că ar fi putut să se asocieze cu Gigi Becali și în afacerile cu terenuri, dar nu a crezut că s-ar putea scoate bani.
”Dar înainte de asta, în ’93-’94, mi-a zis: ‘Giovanni, dă banii încoace să luăm teren’. Și i-am răspuns: ‘Ce ai zis, mă? Vrei să bagi banii mei în teren? Păi nu avem cazinourile care ni-i ia, cum să mi-i bagi tu în pământ?’. Atunci, din 1990 și până în 1997, dacă eu îi dădeam banii lui Gigi…
Voia toți banii, 500-600.000, un milion. Banii aduc fericirea, dar nu numărul lor. N-am vrut să intru nici în afacerile cu terenuri, nici cu Steaua. Gigi are viziune în perspectivă”, a spus Ioan Becali, la emisiunea ”DON Giovanni”.