Un caz dezvăluit de „Evenimentul zilei” a condus la încătușarea edilului din orașul Salcea, a doi dascăli și a unei femei care se îngrijea de curățenie în școala din Prelipcea. Cei patru sunt acuzați că au participat la fraudarea examenului de la Evaluare Națională, în urma căruia fiul edilului a obținut nota 10
În urmă cu mai puțin de două luni, „Evenimentul zilei” dezvăluia un caz de fraudă la Evaluarea Națională care a avut loc la o școală din orașul Salcea, județul Suceava. Pe 21 iulie, cotidianul nostru arăta că Ministerul Educației a fost sesizat în legătură cu nereguli flagrante la Centrul de Examinare de la Școala Gimnazială „Aurel Stanciu”, din Salcea, acolo unde avusese loc unul dintre examenele la care au participat elevii clasei a VIII-a.
Un elev mediocru
Unul dintre aceștia, Ioan Ștefan Lungu, fiul lui Ilie Lungu, primarului localității și fratele edilului din municipiul Suceava, Ion Lungu, obținuse nota 10 la examenul de Limba Română și 8.25 la cel de Matematică, deși în Școala Gimnazială „Mandache Leocov”, din satul Prelipca, acolo unde a învățat, avusese medii de 5 și 6, iar unul dintre profesori spunea că „este prostul clasei”. Ulterior, profesorii de la comisia de examinare din Botoșani, loc în care au fost corectate lucrările elevilor din Suceava, au descoperit că lucrările de la Matematică și Limba Română aveau scrisuri diferite. Drept urmare, au sesizat Poliția care, la rândul ei, a sesizat DNA. În același timp, la presiunile părinților nemulțumiți de faptul că fiul primarului obținuse o medie de 8,83, deși în cei patru ani de gimnaziu avusese o medie de 7,96, care i-a permis intrarea la unul dintre colegiile prestigioase din județul Suceava, „Alexandru Ioan Cuza”, Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Suceava a sesizat neregulile Ministerului Educației.
S-au cerut expertize grafologice
După dezvăluirile din „Evenimentul zilei”, la începutul lunii august, DNA – Suceava a anunțat că a sesizat Ministerul Educației după ce a constatat că ambele lucrări ale elevului Ștefan Lungu erau falsificate. Corpul de Control al ministrului s-a deplasat, ulterior, în județul Suceava, unde a audiat profesorii implicați în organizarea examenului de la Evaluarea Națională. Oficiali ministeriali neau dezvăluit că au fost constatate numeroase nereguli. Una dintre acestea: dispozitivul de înregistrare a imaginilor din școala în care a dat examen Ștefan Lungu nu funcționa.
A primit nota 1
Drept urmare, echipa de control nu a putut viziona imaginile. „Reprezentanții firmei care se ocupă de calculatoare neau spus că a fost vorba despre o defecțiune tehnică, cel mai probabil cauzată de o cădere de tensiune”, ne declara, atunci, directorul Cătălin Huțu. În urma anchetei efectuate, Corpul de Control a transmis DNA concluziile și a solicitat efectuarea unor expertize grafologice a scrisului de pe cele două lucrări ale fiului primarului. Între timp, notele la Evaluarea Națională ale lui Ioan Ștefan Lungu au fost anulate, iar el a primit nota 1 pentru ambele teze. Cu toate acestea el a fost admis la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava.
Încătușați pentru corupție
După finalizarea expertizelor grafologice și pe baza probelor adunate, anchetatorii au descins, joi dimineața, în trei locații din orașul Salcea. Una dintre percheziții a fost efectuată acasă la primarul Ilie Lungu, loc de unde au fost ridicate mai multe documente. Procurorii au adus la audieri cel puțin șase persoane, a transmis Monitorul de Suceava. Până la închiderea ediției, au fost reținuți, pentru 24 de ore, primarul Ilie Lungu, din Salcea, a fost reţinut pentru 24 de ore. El a fost scos din sediul DNA Suceava în jurul orei 18.00 şi a fost trimis încarcerat în arestul IPJ Suceava. Tot acolo a ajuns profesorul de matematică Mihai Gâză, de la Şcoala Gimnazială Plopeni, care este şi consilier local, precum şi Elena Pintilie, profesoară de română, pensionară. Ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore a fost emisă şi pentru Mariana Raţă, femeie de serviciu la Şcoala Gimnazială Plopeni. Cel mai probabil este vorba de profesori care au scris tezele de la matematică şi română de la evaluarea naţională ale fiului primarului, pe care o altă persoană le-a înlocuit. La ora închiderii ediției, mai erau audiate două persoane: directoarea Școlii Gimnaziale din Plopeni, Nicoleta Zettea și Cătălin Huțu, cel care și-a dat, între timp, demisia din funcția de director al școlii din Salcea.
sursa: evz.ro
sursa foto: ziaruldepenet.ro