Familia Luizei Melencu, tânăra de 18 ani care a dispărut în luna aprilie și pe care Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o, cere daune morale de 300.000 de euro și a depus la DIICOT o solicitare în acest sens, au declarat pentru HotNews.ro surse din anchetă, potrivit hotnews.
Conform surselor citate, solicitarea a fost depusă la DIICOT în urmă cu aproximativ o săptămână, mama și bunicul Luizei Melencu cerând daune morale de 300.000 de euro.
„Cer despăgubiri morale de 300.000 de euro de la inculpat. Cererea este depusă de aproximativ o săptămână de către mama și bunicul tinerei, care s-au constituit părți civile. Ei au această calitate în dosar, nu pe cea de martor”, au declarat sursele citate.
Luiza Melencu, de 18 ani, a dispărut de acasă în luna aprilie, după ce a fost luată „la ocazie”. Suspectul, Gheorghe Dincă, a recunoscut că le-a ucis pe Luiza și pe Alexandra, în vârstă de 15 ani. În ultimele două zile, anchetatorii au făcut verificări și la marginea unei păduri unde Dincă a susținut că a aruncat trupul ars al Luizei, iar acolo au fost găsite fragmente osoase, dinți și cenușă. DIICOT a anunțat marți că resturile de fragmente osoase examinate sunt cu cea mai mare probabilitate de natură umană.
Sursa: GdS