Acasă Stiri Caz revoltător la Vaslui: Un copil de un an şi şapte luni,...

Caz revoltător la Vaslui: Un copil de un an şi şapte luni, neîngrijit şi slab, a fost găsit mort în casă

335
0

O fetiţă de un an şi şapte luni a fost găsită, vineri, moartă într-o casă din localitatea vasluiană Micleşti. Potrivit medicilor, fata arăta ca de patru luni, părea distrofică şi neîngrijită, iar în casă era frig. Poliţistii fac acum cercetări într-un dosar pentru ucidere din culpă.

RECLAMĂ

Mama fetei a sunat vineri dimineaţă la 112, după ce şi-a dat seama că cea mică nu reacţionează. Membrii unui echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Vaslui s-au dus la locul solicitării, în comuna Micleşti, şi au găsit copilul fără suflare.

„Colegii l-au găsit decedat, era decedat de două-trei ore, avea un an şi şapte luni, dar de fapt arăta de patru luni, era distrofic, era nehrănit, neîngrijit, în casă era frig, nu era încălzită casa”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al SAJ Vaslui.

Poliţiştii au fost şi ei alertaţi în acest caz.

„Noi am fost sesizaţi de medicul de pe ambulanţă. Facem cercetări într-un dosar privind săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”, a spus, corespondentului MEDIAFAX, Bogdan Gheorghiţă, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Potrivit Irinei Câmpeanu, purtător de cuvânt al DGASPC Vaslui, femeia mai are încă trei copii, cu vârste între 4 şi 10 ani, aflaţi în plasament de mai mult timp.

Cercetările în acest caz continuă pentru stabilirea cauzelor care au dus la moartea fetei.

Sursa: mediafax

RECLAMĂ
Articolul precedentO femeie şi-a spionat fostul soţ cu ajutorul unei jucării de pluş
Articolul următorMaşină condusă de un şofer băut, lovită de tren în Timiş. Care este starea de sănătate a bărbatului