Încurcate sunt căile amoroase ale lui Nicolae Guță! Celebrul manelist are copii cu duzina, însă nu îi recunoaște nici măcar pe jumătate dintre ei. Și, stați liniștiți, dacă simțiți că nu puteți ține pasul cu această „pânză de păianjen” a familiei lui Guță, nu vă învinuim. Din contră, vă vom ajuta!
Nicolae Guță are nu mai puțin de 12 copii, cu diverse femei. Chiar în acest an, a devenit tată pentru a 12-a oară, prin intermediul Cristinei. Însă, pe doar cinci dintre acești copii îi recunoaște.
Câți copii are Nicolae Guță
Prima femeie care l-a cucerit pe Guță a fost Mariana, cea alături de care s-a mutat când avea numai 16 ani. O numea soția lui, deși n-au fost niciodată căsătoriți legal. Au împreună patru copii: Nicoleta, Marian Cosmin, Daniela și Nicușor.
Sărim acum la anul 1999. Atunci a cunoscut-o Guță pe Sorina Șerban, cântăreața care i-a fost amantă până în anul 2005. Urmează 2006, anul în care o cunoaște pe probabil cea mai celebră femeie din viața lui, pe Narcisa. Ea i-a dăruit al cincilea copil, un fiu. Nici cu ea nu s-a însurat, pentru că pur și simplu nu crede în instituția căsătoriei.
Aceștia sunt singurii copii pe care Nicolae Guță îi recunoaște. Numărul real, însă, este de 12, așa cum titrează presa. Printre ceilalți șapte copii se numără și fiica pe care o are cu Beyonce de România, dar și copilul dăruit de Cristina în acest an. Niciunul nu figurează ca moștenitor legal al lui Guță.
Sursa: Spynews