Acasă Monden Cătălin Botezatu, declarații despre clipele dramatice prin care a trecut: „Deși operația...

Cătălin Botezatu, declarații despre clipele dramatice prin care a trecut: „Deși operația reușise, am pierdut 2 litri de sânge”

1091
0

Cătălin Botezatu a trecut prin cea mai grea perioadă din viața lui. Vedeta a dispărut brusc pentru o perioadă de pe conturile de socializare, dar și din viața publică, iar acum creatorul de modă face lumină referitoare la situația prin care tocmai a fost. A suferit mai multe operații grave, iar pentru asta a fost nevoit să îndurere foarte multe dureri.

RECLAMĂ

Cătălin Botezatu a avut parte de cea mai neagră perioadă din viața sa. Creatorul de modă a fost diagnosticat cu o tumoră, iar pentru asta a trebuit de urgență operat. Vedeta a trecut prin 4 operații în doar o lună de zile și avut de îndurat dureri groznice. Cătălin Botezatu a intrat în direct la Răi da Buni și a mărturisit că încearcă pe cât posibil să stea cât mai departe de telefon, de aceea nu este nici activ pe conturile sale, dar nici atunci când este apelat. Din cauza operaților pe care le-a făcut, creatorul trebuie să stea departe de dispozitiv deoarece emite foarte multe radiații. 

Designerul încearcă să treacă peste chinurile în care a fost. Nu i-a fost deloc ușor, mai ales pentru că deși prima operație a fost cu succes, ulterior starea de sănătate a acestuia s-a agravat și a fost nevoie și de alte intervenții: „Nu e ușor într-o lună și umpic să suporți 4 operati, să stai în spital aproape non-stop, să înduri niște dureri, nu stiu… Eu am trecut prin ceva ce nu pot explica în cuvinte. În a doua și a treia operație am stat 17 zile imobilizat […] Am făcut o nouă hemoragie internă. Mi s-a m-ai făcut o altă operație […] Mi s-au administrat niște medicamente, de pe urma cărora aveam niște halucinații extrordinare. A fost crunt. Nici eu nu știam ce mă mai doare, a fost groaznic.”

Totul a pornit de la câteva simptome ce dădeau senzația de apendicită. Creatorul a mers pentru un consult în Turcia, iar acolo i s-a descoperit o apendicită într-o formă rără. După ce apendicul a fost operat i-a fost descoperită tumora cancerigenă. Atunci, designerul a avut un șoc. După operație, vedeta s-a trezit într-un pat plin de sânge, iar atunci a pierdut aproximativ 2 litri.

Cătălin Botezatu se recuperează și în curând va participa la noi evenimente

Creatorul de modă se recuperează și în curând va participa la noi evenimente. Momentan vedeta menționează că nu se simte într-o formă foarte bună: „Nu sunt în forma cea mai bună. Chiar mă uit așa la mine și îmi fac poze și vreau să postez, dar nu arăt bine. Am slăbit 12 kilograme. Nu sunt așa cum vreau să fiu. Nu mai am aceeași putere. Mi-am dat seama că cea mai importantă e sănatatea”, a spus designerul pentru Antena Stars

RECLAMĂ
Articolul precedentCâți lei a primit bacșiș o chelneriță din Centrul Vechi pentru o notă de 20 de lei: ”Și eu ce trebuie să fac de banii ăștia?”
Articolul următorDetalii teribile după efectuarea necropisiei bebeluşului găsit mort în tomberon. Copila a fost născută şi ucisă în aceeaşi zi