Preparate tradiţionale gustoase şi „piperate” la preţ, la Târgul de Paște de la Craiova care și-a deschis porțile pentru vizitatori.Târgul de Paște de la Craiova și-a deschis porțile pentru vizitatori. În ciuda vremii ploioase și a frigului care a anulat spectacolele pregătite pentru ieri seară, oltenii au luat la pas tărâmul lui Alice în Țara Minunilor, din parcul Nicolae Romanescu.
Peste 20 de căsuțe cu bunătăți, circa 1500 de decorațiuni și sute de mii de luminițe au pregătit autoritățile pentru târgul care se vrea și anul acesta în topul european al celor mai frumoase destinații turistice.
Cu două săptămâni înainte de Paște, parcul Romanescu a devenit locul preferat al craiovenilor.
Târgul mult așteptat a adunat ieri seară vizitatorii curioși, chiar dacă vremea ploioasă a anulat spectacolele pregătite de autorități.
Încă de la intrarea pe tărâmul lui Alice în Țara Minunilor comercianții și-au întâmpinat clienții cu obiecte hand-made, preparate din carne, prăjituri, gogoși sau alte bunătăți.
Preparatele sunt apetisante, dar usturătoare la preț. Cârnații afumați costă 80 de lei pe kg, jumările -70 de lei, iar slănina de porc – 50 de lei.
Mulți și-au pus pofta în cui și au căutat produse mai ieftine. O porție de cartofi, de pildă, costă 7 lei, un mic – 6 lei, iar pieptul de pui – 12 lei. Nici vestitul kurtoș nu a lipsit de pe tarabe.
Cei care nu s-au oprit la tarabe s-au pozat cu Alice, figurina de cinci metri înălțime, cu iepurașii gigant și cu multe alte decorațiuni care au colorat parcul. Cei mai încântați au fost copiii, mai ales de mimul care a atras privirile tuturor.
Cât timp e deschis Târgul de Paște din Craiova şi ce program are
Târgul de Paște va fi deschis în toată luna aprilie, timp în care vizitatorii vor putea ajunge la parc și cu un autobuz turistic.
„Deschis timp de o lună, cu începere din 1 aprilie până pe 1 mai, Târgul de Paște din Craiova oferă, anul acesta, un concept inedit, având ca tematică povestea Alice în Țara Minunilor.
Căsuțe unicat, pictate, special realizate de artistul Gabriel Rizea, piese de șah de peste un metru, pălării luminate atârnate în copaci, flori gigant, soldăței, peste 100.000 flori, dar și Alice, mare de cinci metri, care va superviza întregul eveniment de la balconul Casei Bibescu, sunt doar câteva dintre surprizele pregătite de Municipalitatea din Craiova pentru perioada sărbătorilor de Florii și Paște.
Comercianți și meșteșugari din toată țara își vor prezenta ofertele în Parcul Nicolae Romanescu, pe aleile care duc către Foișorul fanfarei sau în zona Casei Bibescu, zilnic, între orele 12:00 – 20:00.
Cei 24 de comercianți prezenți la Târgul de Paște din Craiova sunt din județele Dolj, Neamț, Harghita, Bistrița, Vaslui, Satu-Mare, Olt, Argeș, Covasna, Maramureș, Vrancea și Ilfov și îi vor ademeni pe craioveni și turiști cu produse tradiționale din carne, brânză, ouă încondeiate, cozonaci, siropuri, pizza, waffles, clătite, kurtos, prăjituri de casă, dulceață, gemuri, zacuscă, șerbet de casă, prune uscate, vin, chipsuri, turtă dulce, dar și cu produse realizate cu migală de artiști hand-made, ii, bundițe, țesături de lână, picturi pe lemn, jucării pentru copii sau decorațiuni de sezon.
Cei care doresc să intre în atmosfera de basm a Târgului de Paște din Craiova vor avea la dispoziție, pentru prima oară, și un autobuz turistic.
Pe întreaga perioadă a evenimentului, o rută specială a RAT Craiova va circula de sâmbătă, 1 aprilie, din oră în oră, pe traseul Sala Polivalentă – Biserica Sf. Dumitru – Agronomie – Grădina Botanică (stația de la Schmit) – Primăria Craiova (English Park) – Casa Căsătoriilor (str. C.D. Fortunescu) – Parcul Romanescu – Sala Polivalentă.
Prima cursă va începe zilnic de la ora 10:00, din zona Sălii Polivalente – bulevardul Ilie Balaci, iar ultima cursă va pleca la ora 20:00″, informează Primăria Craiova, pe site.
sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/locale/cat-costa-mic-targ-paste-craiova-670319.html