Acasă Stiri Căsătoriile în 2025. Schimbările care intră în vigoare

Căsătoriile în 2025. Schimbările care intră în vigoare

26
0

Nuntă 2025. Peste două luni, sistemul electronic pentru actele de stare civilă va funcționa în toate primăriile din țară. Această modificare presupune completarea electronică a certificatelor de naștere, căsătorie și deces, urmată de tipărirea acestora. Implementarea unui astfel de sistem vine cu beneficii, dar și multe dezavantaje.

RECLAMĂ

Documentele pentru căsătorie

Datele vor fi introduse într-un sistem informatic integrat, eliminând erorile de scriere manuală și reducând birocrația. La Primăria Sectorului 6, primele căsătorii au fost deja oficiate prin această metodă, iar până la 31 martie, toate primăriile din România trebuie să adopte sistemul.

Vechiul registru de semnături a fost înlocuit cu un format digital. Mirii vor fi nevoiți să semneze atât fizic, cât și digital. Această schimbare crește nivelul de securitate al documentelor și facilitează arhivarea electronică.

Marea problemă pentru cei care fac nuntă în 2025

Marea problemă pe care o aduce sistemul electronic este imposibilitatea oficierii căsătoriilor în afara primăriei. Sistemul implică un laptop conectat la o imprimantă, iar mirii nu mai pot face ceremonii în aer liber.

Mirii au fost nevoiți să se adapteze

Mulți miri organizează o ceremonie simbolică după oficierea legală, în care prieteni apropiați sau actori pot îndeplini rolul de ofițeri improvizați. „M-am dus la ei, am aflat întreaga poveste, am aflat detalii, am scris un speech, am scris despre cum s-au cunoscut, ce văd fiecare în celălalt. Ei și-au pregătit jurăminte, frumos, și le-au spus. A fost exact ca o ceremonie pe care o vezi într-un film la Hollywood.

Practic, ești un MC la ceremonie. Trebuie să le spui invitaților cum să se așeze, când spui jurămintele, acum poți săruta mirele/mireasa”, a explicat Dan Rădulescu, MC, pentru ProTV.

Noul sistem informatic gestionează și certificatele de naștere și deces, simplificând procedurile administrative. A fost eliminată cererea scrisă de mână, dar cetățenii tot trebuie să se deplaseze până la primărie pentru a ridica documentele.

Sursa: Căsătoriile nu vor mai fi la fel. Schimbările din 2025

RECLAMĂ
Articolul precedentDublă aniversare în familia Marei Bănică! Mama și fiica ei, Donca, își sărbătoresc ziua de naștere. Ce mesaj emoționant a publicat prezentatoarea TV / FOTO
Articolul următorTrei rețete de pâine dietetică. Nu te-ai fi gândit că poate fi preparată din aceste ingrediente