Acasă Monden Care a fost cea mai mare trădare a lui Valentin Sanfira? Artistul...

Care a fost cea mai mare trădare a lui Valentin Sanfira? Artistul a suferit mult din cauza unor colegi de breaslă: „Au făcut în așa natură încât am fost interzis la posturile de folclor.”

404
0

Interpretul de muzică populară a vorbit despre cea mai mare trădare a sa.

RECLAMĂ

Valentin Sanfira este unul dintre cei mai cunoscuți artiști de la noi din țară, care acum are deja un nume în industria muzicii populare românești. Cu toate acestea, debutul său în carieră a fost unul anevoios, confruntându-se cu mai multe probleme.Invitat în cadrul emisiunii Cristinei Șișcanu, artistul a povestit despre cât de greu i-a fost să se lanseze și cine i-a pus bețe în roate.Potrivit spuselor sale, la începutul carierei, Valentin Sanfira s-a confruntat cu răutatea colegilor de breaslă, care au făcut în așa fel încât să fie interzis la posturi de folclor de la noi din țară.„ Au fost câțiva dintre colegi care m-au trădat foarte tare și mi-au făcut rău voit.

Țin minte că deja eram bine la Doina Gorjului, angajat, aveam și eu spectacole și începusem să apar și eu la televizor și au făcut în așa natură încât am fost interzis la posturile de folclor și la câteva emisiuni din televiziunea română, tot din cauza unor oameni care mi-au pus vorbe. Unii dintre ei erau și sunt mari artiști și aveau putere mare în televiziune. După atâta timp, spun și îmi asum tot ce spun: eu cred că unii oameni au niște supărări, niște frustrări și când ajung să poată să facă ceva, fac rău pentru a demonstra că au putere. Mie mi-au făcut rău. Am stat doi ani pe tușă, nu am putut să apar la televiziunile de folclor, la care puteam să ne promovăm foarte tare. Țin minte că era filmați cu Ansamblul Doina Gorjului, iar pe momentul meu se băga publicitate sau mă scoteau efectiv din moment. Am suferit foarte tare, dar m-am ambiționat și mai mult. Am muncit enorm de mult. Nu există televiziune locală sau post la care să nu fi apărut în acea perioadă. Mă duceam și prin Ardeal, prin Brașov. Mă duceam la toate televiziunile locale. Am suferit enorm de mult pentru că eram un copil care își croise un drum fără sprijinul cuiva, cu sinceritate. Nu făcusem rău la nimeni cu adevărat și nu înțelegeam de ce unii oameni trebuie să mă dea la o parte cu pretextul că am bârfit sau am spus o vorbă urâtă. Chiar să fi fost așa, nu poți să te răzbuni pe un copil de 20 de ani, să îl scoți de peste tot.”,a povestit Valentin Sanfira.

sursa: https://www.kfetele.ro/care-a-fost-cea-mai-mare-tradare-a-lui-valentin-sanfira-artistul-a-suferit-mult-din-cauza-unor-colegi-de-breasla-au-facut-in-asa-natura-incat-am-fost-interzis-la-posturile-de-folclor-20408931?utm_source=fb-post&utm_medium=kfetele&utm_campaign=https://kfetele.ro/care-a-fost-cea-mai-mare-tradare-a-lui-valentin-sanfira-artistul-a-suferit-mult-din-cauza-unor-colegi-de-breasla-au-facut-in-asa-natura-incat-am-fost-interzis-la-posturile-de-folclor-20408931

RECLAMĂ
Articolul precedentMaria Constantin, mărturisiri dureroase despre boala mamei sale: „Lucrurile astea au dus la un stres teribil. Analizeze îi ieșeau aproape perfect, însă nimeni nu își dădea seama unde este problema.”
Articolul următorDana Budeanu s-a fotografiat în ipostaze incendiare. Cât de bine arată creatoarea de modă