Angela Rusu Moldovan, una dintre cele mai îndrăgite cântărețe de muzică populară, cunoscută ca interpreta preferată a lui Traian Băsescu, a anunțat printr-un video pe canalul ei de Youtube, că așteaptă o fetiță.
„Sunt însărcinată în patru luni jumate, adică 18 săptămâni. Este cea mai mare minune pe care o așteptăm de ani de zile. Am apelat la o clinică de fertilizare, la medicul Andreas Vithoulkas, căruia vreau să îi mulțumesc foarte mult pentru toate eforturile pe care le-a făcut. Maria o va chema pe fetiță, este un nume deosebit, pur. I-am aranjat deja camera. Sarcina decurge fără probleme, am avut și evenimente, așa că pot să cânt în continuare, nu am grețuri, nu am niciun alt disconfort”, a spus fericită, pe vlog, Angela Rusu Moldovan, care are 46 de ani.
Cântăreața de muzică populară Angela Rusu Moldovan mai are două fete mari
Cântăreața de muzică populară s-a căsătorit cu impresarul ei, Marius Moldovan, în urmă cu cinci ani și de atunci frumoasa artistă se chinuie să aibă un copil. Și deși Angela Rusu Moldovan mai are două fete mari din alte căsătorii, în ultimii ani a trecut prin mai multe drame, după ce a pierdut trei sarcini.
“Am pierdut trei sarcini! S-a întâmplat la două săptămâni, la patru săptămâni şi ultima la opt săptămâni. Ne dorim foarte mult şi muncim. Dacă o vrea Dumnezeu să fie, probabil că nu a fost să fie, nu ştiu… Nu am nicio problemă! Sunt perfect sănătoasă. Nici Marius nu are nicio problemă de sănătate”,
Și iată că la aproape doi ani de atunci, rugăciunile cântăreței au fost ascultate și, la 46 de ani, va deveni din nou mamă.
Angela Rusu, una dintre artistele preferate ale politicienilor și afaceriștilor de la noi, a devenit cunoscută ca și ”cântăreața preferată a lui Băsescu”, fiind invitată mereu la petrecerile acestuia pe vremea când era președinte. sursa https://www.wowbiz.ro/cantareata-preferata-a-lui-traian-basescu-gravida-la-46-de-ani-artista-a-pierdut-trei-sarcini-in-ultimii-ani-20125344