Acasă Stiri Bulgaria dă liber la vacanțe, 47% dintre hotelieri reduc prețurile

Bulgaria dă liber la vacanțe, 47% dintre hotelieri reduc prețurile

472
0

Bulgaria relaxează măsurile restrictive și le permite cetățenilor să călătorească în scop turistic, de săptămâna viitoare, urmând ca, de la 1 iulie, să-și deschidă granițele și pentru turiștii străini.

RECLAMĂ
  • Din 13 mai, bulgarii vor avea voie să călătorească în țară, în scop turistic.
  • De la 1 iunie, Bulgaria își deschide granițele pentru turiștii străini.

De săptămâna viitoare, vecinii de la sud de Dunăre vor avea voie să călătorească în ţară, în scop turistic. Măsura vine o dată cu relaxarea măsurilor de carantină, pe 13 mai.

Vor fi redeschise hotelurile mici şi pensiunile, iar plajele trebuie să fie pregătite să primească turişti de pe 1 iunie.

Pentru a-i convinge să îşi facă vacanţa în ţară, oficialii de la Sofia vor să le ofere bulgarilor vouchere pe care să le poată folosi până la finalul anului 2021.

În ce priveşte turiştii străini, oficialii autorităţile bulgare speră să poată redeschidă ţara pentru aceştia de la 1 iulie. Sunt discutate mai multe variante, printre care, cea în care să fie primiţi turişti din statele vecine şi doar dacă în statul respectiv epidemia este ţinută sub control.

Pentru a-i încuraja pe oameni să călătorească, 47% dintre hotelierii bulgari spun că vor reduce preţurile, scrie Mediafax.

În Bulgaria au fost confirmate aproape 1.900 de cazuri de coronavirus, iar 84 de oameni au murit. Bulgaria a fost una dintre primele ţări din Europa care au impus restricţii asupra circulaţiei persoanelor, pentru a reduce riscul propagării noului coronavirus.

Guvernul bulgar a luat această măsură pe 13 martie. Cu toate astea de Paşte, bisericile din Bulgaria au rămas deschise.

Sursa: observatornews.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentCum vor fi organizate slujbele în biserici după 15 mai. Parohiile din străinătate au primit deja reguli stricte
Articolul următorAlertă în România după ce a crescut numărul cazurilor. Raed Arafat: „Infecția cu Covid-19 nu mai este în scădere. Respectați regulile!”