Breaking News SUA vor să oprească războiul cu Iranul până pe 9 aprilie. Teheranul infirmă orice negociere
TVF Oltenia 24 martie 2026 0
Donald Trump afirmă că au avut loc „conversații productive” despre o „rezolvare completă și totală” a conflictului din Orientul Mijlociu. El spune că va „amâna orice atacuri împotriva centralelor electrice și a infrastructurii energetice iraniene” pentru o perioadă de cinci zile, renunțând la amenințarea de a ataca dacă Teheranul nu va permite redeschiderea completă a Strâmtorii Hormuz până luni seară. Iranul a respins luni afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump potrivit cărora cele două ţări sunt implicate în negocieri ‘productive’ pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu. Între timp, Consiliul de Apărare al Iranului a anunţat că va amplasa mine pentru a bloca întregul Golf Persic dacă sunt atacate coastele sau insulele Iranului.
23.03.2026, 21:50
Convorbire Trump – Netanyahu
Premierul israelian Benjamin Netanyahu, care a precizat că a vorbit cu preşedintele american Donald Trump, a declarat luni că Israelul îşi continuă atacurile în Iran şi Liban şi rămâne hotărât să îşi protejeze „interesele vitale în orice circumstanţe”, relatează AFP.
„Astăzi am vorbit cu prietenul nostru, preşedintele Trump”, a declarat premierul israelian într-un scurt mesaj video distribuit de biroul său de presă, afirmând că preşedintele american „crede că există o şansă de a construi pe succesele extraordinare (ale armatei israeliene şi americane) pentru a atinge obiectivele războiului în cadrul unui acord care va păstra interesele noastre vitale”. „În acelaşi timp, continuăm să atacăm atât Iranul, cât şi Libanul”, a adăugat Netanyahu. „Ne vom proteja interesele vitale în orice circumstanţe”, a mai spus el.
23.03.2026, 21:28
SUA vor să oprească războiul cu Iranul până pe 9 aprilie
Statele Unite vor să oprească războiul cu Iranul până pe 9 aprilie și spun că au existat discuții în vederea rezolvării conflictului. Cu toate acestea, Iranul neagă orice negociere. Statele Unite doresc să încheie conflictul cu Iranul până la data de 9 aprilie, astfel încât Donald Trump să poată primi Premiul Național al Israelului, potrivit Ynet, care citează o sursă israeliană.
În același timp, autoritățile iraniene au respins ideea unor negocieri directe cu Statele Unite, în timp ce tensiunile din regiune continuă să crească de la zi la zi. Președintele SUA a afirmat că au existat două zile de discuții între Washington și Teheran, care ar fi vizat un plan pentru oprirea războiului. De asemenea, el a spus că SUA au renunțat la un ultimatum de 48 de ore care viza atacuri asupra centralelor electrice din Iran.
23.03.2026, 18:43
Negociatorii de top ai lui Donald Trump ar fi discutat cu preşedintele Parlamentului iranian
Emisarii de top ai președintelui SUA, Donald Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, au negociat cu președintele Parlamentului Iranului, Mohammad Bagher Ghalibaf, potrivit oficialilor israelieni citați de Times of Israel. Ghalibaf, un apropiat al lui Qassem Soleimani, comandant al Forței Quds din cadrul IRGC, care a fost ucis și care a fost implicat în reprimarea violentă a protestelor, a devenit unul dintre principalii decidenți în timp de război, pe fondul eliminării unor oficiali iranieni de rang înalt în campania israeliano-americană împotriva Iranului.
23.03.2026, 18:18
E posibil ca Iranul să fi folosit mai mult de 50% din rachetele balistice, susţine un general spaniol
Rezervele de rachete balistice ale Iranului au scăzut în mod „radical”, astfel încât este posibil ca Teheranul să fi utilizat deja în primele trei săptămâni de război mai mult de jumătate din totalul deţinut, conform declaraţiilor unui general spaniol, transmite luni EFE.
Generalul de brigadă Manuel Cesar Arienza, şeful Comandamentului de artilerie antiaeriană, a dat aceste explicaţii ministrului spaniol al apărării, Margarita Robles, în timpul unei vizite a oficialului la cazarma Capitan Guiloche. Această unitate găzduieşte regimentul de artilerie antiaeriană numărul 71 de unde provin militarii spanioli desfăşuraţi în Turcia.
23.03.2026, 17:40
Iran, mesaj către Turcia şi Rusia: Situaţia din Ormuz este o consecinţă a agresiunii americano-israeliene
Ministrul de externe iranian Abbas Araqchi a discutat luni la telefon cu omologul său rus, Serghei Lavrov, şi cu cel turc, Hakan Fidan, cărora le-a reiterat că „insecuritatea” din Strâmtoarea Ormuz este „consecinţa directă” a „agresiunii” pe care Statele Unite şi Israelul o manifestă împotriva teritoriului său, informează EFE.
„Comunitatea internaţională trebuie să tragă la răspundere pentru actele lor ilegale şi infracţiuni” SUA şi Israelul pentru agresiunile lor care au forţat închiderea acestui punct strategic, le-a comunicat Araqchi celor doi interlocutori în convorbiri telefonice separate. Duminică, Abbas Araqchi a asigurat că „strâmtoarea Ormuz nu este închisă”, în pofida faptului că Gardienii Revoluţiei au ameninţat trecerea navelor – în special a celor americane sau israeliene – prin enclavă.
23.03.2026, 17:39
Trump spune că va controla Strâmtoarea Ormuz alături de noul ayatollah al Iranului
Donald Trump continuă să declare că situaţia din Orientul Mijlociu se îndreaptă spre o rezolvare rapidă. Preşedintele SUA a declarat că în Iran se petrece o schimbare de regim şi că strâmtoarea Ormuz va fi deblocată. Acest punct strategic ar urma să fie controlat de SUA şi de Iran, reprezentat de noul ayatollah „oricare ar fi acesta”, a declarat Trump.
Trump on The Strait of Hormuz:
— Clash Report (@clashreport) March 23, 2026
It will be jointly controlled, and maybe controlled by me and the Ayatollah. pic.twitter.com/baNixPIP4Q
23.03.2026, 17:26
China avertizează asupra haosului şi a unui „cerc vicios” dacă războiul din Iran continuă
Ministerul de Externe chinez a avertizat luni că Orientul Mijlociu ar putea fi „cufundat în haos” dacă războiul împotriva Iranului se intensifică, relatează dpa. „Dacă conflictul continuă să se extindă şi situaţia escaladează din nou, întreaga regiune va fi cufundată în haos. Recurgerea la forţă nu va duce decât la un cerc vicios”, a declarat purtătorul de cuvânt Lin Jian, ca răspuns la întrebarea unui jurnalist cu privire la ultimatumul stabilit de preşedintele american Donald Trump pentru ca Iranul sa redeschidă Strâmtoarea Ormuz.
23.03.2026, 17:17
Donald Trump spune că în Iran are loc o „schimbare de regim”
Donald Trump a afirmat luni că în Iran are loc o „schimbare de regim”, ameninţând în acelaşi timp că va „continua să bombardeze fără milă” în cazul în care negocierile în curs cu un grup de lideri iranieni neidentificaţi ar eşua. „Are loc automat o schimbare de regim” deoarece „toţi reprezentanţii regimului au fost ucişi”, a declarat preşedintele american.
„Negociem cu oameni pe care îi consider foarte rezonabili, foarte solizi. (…) Sunt foarte respectaţi şi poate că unul dintre ei va fi cel pe care îl căutăm”, a spus el, declarând totodată că noul lider suprem Mojtaba Khamenei era „indisponibil” şi nu era implicat în acest dialog. El a mai spus că Statele Unite şi Iranul au găsit „puncte comune importante” în cadrul negocierilor purtate, potrivit lui, cu un „înalt oficial”.
23.03.2026, 15:25
Rusia cere o soluţie diplomatică pentru războiul din Orientul Mijlociu
Rusia a pledat luni pentru o soluţie „politică” la războiul din Orientul Mijlociu, în timpul unei convorbiri telefonice cu ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, după ce preşedintele american Donald Trump a anunţat negocieri între SUA şi Iran privind o încetare a focului în Orientul Mijlociu, relatează AFP. Preşedintele american a ameninţat vineri ca va distruge centralele electrice iraniene dacă Teheranul nu va redeschide Strâmtoarea Ormuz până luni seara. Luni, el a dat însă asigurări că a purtat în ultimele două zile „discuţii foarte bune şi productive” cu Teheranul în legătură cu o „încetare completă şi totală a ostilităţilor” şi a precizat că discuţiile „vor continua în această săptămână”. Iranul nu a confirmat însă că aceste discuţii au avut loc.
23.03.2026, 15:16
Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice îl contrazice pe Trump
Nu a existat „niciun contact direct sau indirect” între Iran și Donald Trump, a transmis agenția Fars, afiliată Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), relatează Al Jazeera. Trump „a dat înapoi” după ce ar fi aflat că Iranul ar urma să vizeze centrale electrice din Golf, a relatat agenția, citând o sursă anonimă.
23.03.2026, 15:11
Iranul îl acuză pe Donald Trump că trage de timp
Ministerul de Externe de la Teheran susține că declarațiile lui Donald Trump privind amânarea atacurilor reprezintă o tactică de tragere de timp, relatează agenția iraniană Mehr. „Fac parte din eforturile de a reduce prețurile la energie și de a câștiga timp pentru a-și implementa planurile militare”, a transmis ministerul iranian.
„Da, există inițiative din partea țărilor din regiune pentru reducerea tensiunilor, iar răspunsul nostru la toate este clar: nu noi am început acest război, iar toate aceste solicitări ar trebui adresate Washingtonului”, a transmis Ministerul iranian de Externe.
23.03.2026, 15:08
SUA şi Iran negociază prin intermediul Turciei, Egiptului şi Pakistanului
Turcia, Egiptul și Pakistanul au transmis mesaje între SUA și Iran în ultimele două zile pentru a contribui la detensionarea situației, potrivit Axios. Oficiali de rang înalt din cele trei țări au purtat discuții separate cu emisarul american Steve Witkoff și ministrul de Externe iranian Abbas Araghchi. Eforturile de mediere sunt în curs și ar înregistaprogrese, fiind concentrate pe încheierea conflictului și rezolvarea problemelor rămase.
