Acasă Stiri Boștinaru: PE a decis ca pierderile băncilor din zona euro să nu...

Boștinaru: PE a decis ca pierderile băncilor din zona euro să nu mai fie suportate de contribuabilii europeni

606
0

Plenul Parlamentului European reunit la Strasbourg a adoptat cu o largă majoritate, pachetul de reformă pentru constituirea Uniunii Bancare care vizează ca pierderile provocate de falimentele băncilor din zona euro să nu mai fie suportate de către contribuabilii europeni.

RECLAMĂ

Conform eurodeputatului PSD Victor Boştinaru: „Această reformă a legislaţiei bancare, mult aşteptată de către grupul meu, cel al socialiştilor şi social-democraţilor europeni, este un avans major în lupta contra eventualelor crize bancare care s-ar fi putut răsfrânge din nou asupra cetăţenilor europeni. În sfârşit, băncile vor plăti pentru propriile erori fără a mări datoriile statelor membre.

Băncile vor putea fi supravegheate printr-un sistem unic de control pus în aplicare de Banca Centrală Europeană, care a fost votat deja în septembrie, iar acest sistem va permite o detectare rapidă a problemelor şi o diminuare a riscurilor.”

Uniunea Bancară va avea trei măsuri cheie:

Rezoluţia băncilor cu probleme financiare: aceasta se va baza pe un fond de 55 de miliarde de euro şi nu pe banii contribuabililor iar pierderile bancare vor fi acoperite de acţionari şi deţinătorii de obligaţiuni.

Mecanismul unic de supraveghere: oferă Băncii Centrale Europene (BCE) responsabilitatea supravegherii majorităţii băncilor din zona euro (128 în momentul de faţă).

Schema privind garantarea depozitelor: introduce garanţii finanţate de bănci pentru depozitele de până la 100.000 de euro pentru a proteja deponenţii mici şi mijlocii.

„Regret faptul că această reformă nu a venit mai devreme, la începutul crizei financiare şi economice, în condiţiile în care, Comisia Europeana a ignorat până la mijlocul anului 2013 numeroasele cereri ale social-democraţilor europeni.

Sper ca acum băncile se vor concentra pe sprijinirea economiei reale şi acordarea creditelor pentru întreprinderile mici si mijlocii, credite care sunt o necesitate pentru a putea stimula creşterea economică la nivelul Uniunii Europene” a mai adăugat eurodeputatul Victor Boştinaru. sursa: oltenianews.com

RECLAMĂ
Articolul precedentPonta: Românii au văzut adevărata față a lui Băsescu, un președinte decăzut, o rușine a României
Articolul următor“Crețu” condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pentru fraudă informatică