Președintele interimar, Ilie Bolojan, a fost întrebat despre actorul statal care a încercat să intervină în alegerile prezindențiale din România, de anul trecut. Acesta a răspuns, în cadrul conferinței de presă, de vineri, că „fiecare instituție care ia decizii care au un impact social în afară de a le anunța trebuie să le explice cât mai bine”.
Ilie Bolojan consideră că, atât Curtea Constituțională a României, cât și celelalte autorități ale statului, trebuie să își explice și să argumenteze fiecare decizie cu impact social. Acesta s-a referit, în special, la motivele care au stat ca bază pentru anularea prezidențialelor de anul trecut.
„Cred că fiecare instituție care ia decizii care au un impact social, în afară de a le anunța, trebuie să le explice cât mai bine, trebuie să le argumenteze, trebuie să traducă, pe cât posibil, acele argumente într-un limbaj pe înțelesul oamenilor, așa cum un consiliu legislativ face acest lucru, de exemplu, în cazul legilor.
Și deci, cu cât Curtea Constituțională în acest caz sau autoritățile care au responsabilități în acest domeniu explică mai bine lucrurile, cu atât nu explică alții, ceea ce poate fi apoi deturnat. Dar sunt adeptul că orice fel de decizie trebuie argumentată și explicată în așa fel încât, cu cât este mai bine înțeleasă, cu atât încrederea oamenilor că este o decizie corectă și justă crește mai mult. Altfel dezinformările au efecte neplăcute”, a declarat Bolojan, vineri, la Cotroceni.