Epidemia coronavirus a înregistrat un nou record de decese în ultimele 24 de ore. Numărul celor răpuşi de infecţie a crescut cu 46 şi a ajuns la un total de 259, în timp ce numărul cazurilor confirmate se apropie de 12.000. Cercetătorii trag un semnal de alarmă şi susţin că numărul real al celor infectaţi ar putea depăşi 75.000. Virusul şi-a continuat răspândirea atât în Europa, unde s-au înregistrat primele cazuri în Spania, Suedia şi în Rusia, dar şi în Statele Unite, unde a crescut numărul pacienţilor la 7. Autorităţile americane au declarat coronavirusul o urgenţă de sănătate publică şi au anunţat că vor impune restricţii de călătorie pentru toţi cetăţenii străini care s-au aflat în China în ultimele 14 zile.
Epidemia coronavirus continuă să afecteze tot mai multe state din Uniunea Europeană. Spania a confirmat primul caz. Este vorba despre un turist german care făcea parte dintr-un grup de cinci aflaţi în insula La Gomera din Canare. Ei au fost puşi sub observaţie după ce s-a descoperit că o parte a acestora au intrat în contact cu un alt german diagnostificat cu virusul.
Un prim caz a fost raportat şi în Suedia. Este vorba despre o tânără de aproximativ 20 de ani care locuia în oraşul Wuhan şi s-a întors în ţara scandinavă pe 24 ianuarie.
Măsuri speciale în România
În Aeroportul Henri Coandă se aplică un protocol special. Călătorii au la dispoziţie gel dezinfectant, iar podelele sunt igienizate la fiecare 4 ore. Pasagerii din China primesc materiale informative care să îi ajute în cazul în care apar probleme. Se pare că bărbaţii de vârstă mijlocie sunt mai vulnerabili.
Un român de 42 de ani care lucra la un hotel din Roma s-a numărat pe lista suspecţilor, însă Ministerul Afacerilor Externe a subliniat că, până în prezent, testele medicale nu au confirmat infecţia cu noul coronavirus.
Numărul de cazuri a crescut şi ocean. În Statele Unite au fost identificaţi şapte pacienţi. Autorităţile de acolo au decis să ridice virusul la nivelul de urgenţă pentru sănătatea publică, iar Casa Albă a anunţat restricţii speciale de călătorie pentru străini.
Alex Azar, secretarul Sănătăţii şi servicilor umane – Coronavirusul reprezintă o urgenţă pentru sănătatea publică din Statele Unite.. Cetăţenii străini, alţii decât rudele de gradul I ale cetăţenilor americani şi ale rezidenţilor permanenţi, care au călătorit în China în ultimele 14 zile, nu vor primi acces pe teritoriul Statelor Unite la acest moment.
Criza este resimţită şi la nivel financiarar indicii bursieri americani de pe Wall Street continuă să scadă.
Un vaccin împotriva coronavirusului, abia în 2021
Centre de cercetare din lumea întreagă fac eforturi pentru stoparea virusului, însă specialiştii susţin că un vaccin nu va putea fi creat în viitorul apropiat.
Christophe d’Enfert, biolog – Sperăm, dacă totul decurge bine, să creăm un vaccin care are la bază virusul pojarului, care să fie disponibil în 20 de luni.
Chen Xu, reprezentant permament al Chinei la Biroul ONU de la Geneva – Dispunem de capacitatea de a învinge boala, atât din punct de vedere al organizării, cât şi din cel al resurselor şi cercetării ştiinţifice. Suntem încrezători că putem câştiga bătălia împotriva epidemiei.
Incidenţa cazurilor se apropie însă de 12.000, iar experţii de la universitatea din Hong Kong susţin că numărul real ar putea fi mult mai mare şi să depăşească 75.000.
Sursa: observator