Un bătrân de 83 de ani din Teleorman a căzut, vineri dimineață, într-o fântână adâncă de 15 metri, de unde a fost scos în viață, la suprafață, de vecinii care au chemat salvatorii militari.
- Bătrânul, din localitatea Buzești, a fost scos la suprafață de vecini.
- Bărbatul a fost preluat ulterior de echipajele medicale pentru acordarea primului ajutor.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari din cadrul Detașamentului Alexandria, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță
La sosirea salvatorilor, bătrânul, din localitatea Buzești, fusese scos la suprafață de vecini, era conștient și cooperant, însă prezenta mai multe traumatisme la nivelul membrelor și spatelui.
Acesta a fost preluat de echipajele medicale pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Sursa: observatornews.ro