Acasă Stiri Bărbatul care l-a oprit pe atacatorul din Londra este, de fapt, un...

Bărbatul care l-a oprit pe atacatorul din Londra este, de fapt, un criminal eliberat chiar în ziua cu pricina!

489
0

O situație desprinsă parcă dintr-un scenariu de film Hollywoodian a avut loc vineri, 29 noiembrie, în apropierea Podului Londrei. Mai multe persoane au fost rănite după ce un bărbat înarmat cu o armă albă, ce avea legături cu grupări islamiste, a pornit un atac asupra trecătorilor. Acesta a fost în cele din urmă împușcat de către forțele de ordine, nu înainte însă să fie încetinit și oprit de mai mulți bărbați din zonă, numiți ulterior „eroii de la Podul Londrei”, care au făcut tot posibilul să îl țină pe loc pe atacator.

RECLAMĂ

Ulterior, presa britanică a anunțat că unul dintre acești salvatori, James Ford, în vârstă de 42 de ani, este un fost condamnat de omor, eliberat chiar în ziua în care a avut loc atacul terorist. Ford a fost condamnat pe viață în 2004, după uciderea unei tinere în vârstă de doar 21 de ani, Amanda Champion, care a fost găsită strangulată și cu gâtul tăiat în Ashford, în iulie 2003. James a fost prins după ce i s-a confesat în legătură cu crima unui membru al unei organizații religioase, care s-a dus imediat să anunțe poliția.

Bărbatul care a ajutat la dezarmarea atacatorului din Londra a fost condamnat în 2004

În ziua atacului de vineri, 29 noiembrie, Ford a ajutat la reținerea bărbatului înarmat care a făcut câteva victime pe Podul Londrei, un bărbat și o femeie murind după ce au fost înjunghiați. Se pare că deținutul a primit un permis de eliberare pentru o zi, având în vedere că nu mai avea mult de executat din pedeapsă, chiar în ziua atacului. Dacă alții l-au văzut drept un erou, mătușa fetei ucise de acesta are o altă părere. „Nu e un salvator. E un ucigaș care a primit un permis de o zi din închisoare, despre care noi, familia, nu știam nimic. A omorât o fată cu dizabilități”, a declarat mătușa tinerei omorâte de James în 2003, potrivit mirror.co.uk.

Ford nu a explicat niciodată motivele pentru care a decis să o ucidă pe Amanda. În perioada în care a fost arestat, judecătorul l-a acuzat pe acesta că are „o înclinație către macabru și o obsesie pentru moarte, mai precis pentru uciderea prin tăierea gâtului”. Nu se știe însă dacă în prezent bărbatul a acționat când l-a văzut pe atacatorul de pe pod pentru că așa a simțit sau pentru a-și reabilita imaginea. 

atacator.jpg

Usman Khan, atacatorul de pe Podul Londrei

Un alt salvator de la fața locului, Thomas Grey, a descris situația. „Atacatorul avea două cuțite asupra lui și părea că și le-a lipit cu scoci de mână. L-am ținut în timp ce un alt bărbat i-a aruncat cuțitul din mână. Am făcut orice locuitor al Londrei ar fi făcut”, a susținut bărbatul. Atacatorul, care avea 28 de ani, era Usman Khan, care a fost arestat în trecut pentru acte de terorism. Acesta a fost împușcat ulterior de către polițiști, după ce a ucis două persoane și s-a crezut că are asupra sa și o bombă. 

Mesajul Reginei Elisabeta a II-a, după atacul de pe Podul Londrei

Regina Elisabeta a II-a a transmis, sâmbătă, un mesaj de compasiune pentru familiile victimelor atacului de la Podul Londrei, ea mulţumind-le totodată poliţiştilor, serviciilor de urgenţă şi celorlalţi oameni care au intervenit.

„Eu şi prinţul Philip am fost întristaţi să aflăm de atacurile teroriste de la Podul Londrei. Le transmitem gândurile, rugăciunile şi compasiunea noastră profundă tuturor celor care au pierdut oameni iubiţi şi care au fost afectaţi de violenţa teribilă de ieri.

Mulţumiri poliţiei şi serviciilor de urgenţă, precum şi oamenilor curajoşi care îşi riscă propriile vieţi pentru a-i ajuta şi a-i proteja pe alţii”, se arată în mesajul semnat de Regina Marii Britanii. Primarul Londrei, dar şi premierul, au adus un omagiu trecătorilor care au dat dovadă de eroism, după ce au intervenit pentru a-l dezarma pe atacator.

Sursa: click

RECLAMĂ
Articolul precedentOperaţiune de salvare pentru un câine abandonat pe o stâncă, pe Transfăgărăşan
Articolul următorAmbasada Suediei la Bucureşti a marcat Ziua Naţională a României cu o glumă clasică