Un băiețel de nici doi ani al unui pompier care a murit în incendiile violente din Australia a fost decorat în memoria tatălui său. Scena emoționantă s-a derulat chiar la înmormântarea bărbatului.
Costumat în uniforma a pompierilor australieni, dar purtând încă suzeta, băiețelul de 19 luni a primit o medalie, în numele tatălui său, care a murit luna trecută.
Geoff Keaton, 32 de ani, fusese mobilizat pentru a participa la stingerea unui uriaș incendiu de vegetație, împreună cu un coleg. Peste mașina lor s-a prăbușit însă un copac, care i-a ucis, în timp ce erau în misiune. Colegul pompierului, de asemenea, era tatăl unui copil mic.
Zeci de pompieri au venit la înmormântarea lui Geoff Keaton, lângă Sydney. Lângă sicriul său putea fi văzută și o cană, cu un mesaj din partea băiețelului rămas orfan de tată.
”Tăticule, te iubesc până la Lună și înapoi”, se afirma în mesaj.
Colegul pompierului urmează să fie înmormântat săptămâna viitoare.
Dezastru provocat de incendii în Australia
Incendiile de vegetație au provocat distrugeri de proporții în acest sezon în Australia, dar și victime. Situația e, în continuare, dramatică pe coasta de est. Autoritățile au dispus evacuarea a zeci de mii de oameni, pentru că în weekend există riscul înrăutățirii situației. Temperaturile sunt așteptate să urce la 40 de grade Celsius, iar vântul e așteptat să bată cu putere, fiind astfel condiții ce favorizează extinderea flăcărilor.
Incendiile din Australia, provocate de vremea caniculară și secetoasă, au ucis 19 oameni, iar zeci sunt dați dispăruți. Potrivit BBC, suprafețele mistuite depășesc 4 milioane de hectare doar în statul New South Wales. În comparație, incendiile din Amazonia au pârjolit 900 de mii de hectare în 2019.
Sursa: observator