Acasă STIRI SPORTIVE ”Astrali” pentru Europa. CFR profită de situaţia delicată de la Giurgiu şi...

”Astrali” pentru Europa. CFR profită de situaţia delicată de la Giurgiu şi vrea doi jucători din echipa lui Enache🔥🔥 Cum arată lista cu achiziţii a campioanei📜📜

1046
0

”Astrali” pentru Europa. CFR profită de situaţia delicată de la Giurgiu şi vrea doi jucători din echipa lui Enache. Cum arată lista cu achiziţii a campioanei

RECLAMĂ

CFR Cluj a început ofensiva pentru completarea lotului încă înainte de finalul campionatului. Dan Petrescu a fost ferm în discuţiile cu şefii şi a averitzat că vrea cel puţin patru jucători peste valoarea celor pe care îi are acum, pentru a putea crea o echipă competitivă pentru cupele europene. Antrenorul ar vrea un lot cu dubluri puternice pe post, pentru a putea utiliza echipe diferite în preliminariile din Champions League şi în campionat.
Printre jucătorii aflaţi pe lista înaintată conducătorilor sunt şi doi jucători de la Astra. Clujenii vor să profite de faptul că fotbaliştii de la Giurgiu au mai multe restanţe salariale şi ar putea pleca gratis.

Primul jucător de la trupa lui Enache dorit de Dan Petrescu este Denis Alibec, cel mai activ atacant din play-off, conform cifrelor InStat.

Va fi greu însă pentru clujeni să pună mâna pe Alibec gratis. Atacantul l-a costat pe finanţatorul giurgiuvenilor 1 milion de euro şi este greu de crezut că îl va lăsa să plece gratis. Clujenii au avut deja o discuţie cu Denis Alibec, dar i-au transmis că îl vor la CFR doar gratis.

Cestor, soluţia pentru defensivă

Al doilea jucător de la Astra aflat pe lista lui Dan Petrescu este fundaşul central Mike Cestor. CFR s-a interesat de situaţia congolezului venit în România în 2018 înainte de finalul campionatului.
Fundaşul central de 27 de ani şi-a depus cerere pentru a devenit jucător liber, din cauza salariilor neplătite şi aşteaptă soluţionarea acestui litigiu, înainte de a demara negocierile finale cu CFR. Cu Cestor ar vrea Dan Petrescu să-şi securizeze zona centrală din defensivă. Campioana nu este sigură de faptul că-l va putea păstra pe Boli, iar Lang s-a dovedit un transfer neinspirat.

Rondon şi Aurelio, remarcaţi la un amical. Petrescu: ”Nu credeam că la Mediaş sunt jucători atât de buni”

Pe lângă fotbaliştii de la Astra, clujenii îl mai doresc pe Martic, de la Craiova şi pe Rondon şi Aurelio, jucători de la Gaz Metan. Aceştia ar putea pleca liberi de contract de la Gaz Metan, pentru că oficialii echipei din Mediaş nu au achitat comisionul impresarilor care i-au adus, conform contractului.
Rondon ar putea ajunge la CFR, în cazul în care transferul lui Alibec nu se va realiza, iar mijlocaşul Aurelio este văzut ca o variantă bună în zona mediană, unde clujenii nu prea au variante pentru a le face concurenţă adevărată lui Djokovic, Bordeianu sau Culio.

Dan Petrescu i-a remarcat pe cei doi jucători de la Gaz Metan, la câteva zile după revenirea din China. Cele două echipe au jucat un amical, iar la finalul meciului antrenorul a stat de vorbă cu Rondon şi l-a întrebat dacă ar dori să ajungă la CFR.

Lista de achiziţii a lui Petrescu:

Martic – fundaş dreapta – U Craiova
Cestor – fundaş central – Astra
L. Aurelio – mijlocaş central – Gaz Metan
Alibec – atacant – Astra
Rondon – atacant – Gaz Metan

Sursa: ProSport

RECLAMĂ
Articolul precedentExclusiv: Mihai Roman se întoarce la Craiova! A jucat ultimul meci pentru Botoșani
Articolul următorDupă ce ieri, pe 27 mai, atât Euro cât și Dolarul au înregistrat căderi, ambele monede au crescut astăzi, în defavoarea Leului românesc.