Acasă Stiri Arafat a cerut Comitetelor Judeţene de Urgenţă să verifice dacă spitalele sunt...

Arafat a cerut Comitetelor Judeţene de Urgenţă să verifice dacă spitalele sunt pregătite de o pană majoră de curent

358
0

Şeful Departamentuui pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a explicat că românii trebuie să fie pregătiţi de o pană de curent majoră, mai ales că urmează să se instaleze iarna.

RECLAMĂ

Astfel, Arafat a solicitat prefecturilor ca în cadrul şedintelor de CJSU să verifice spitalele sau alte instituţii sau entităţi, dacă sunt pregătite pentru o asemenea pană de curent. El a spus că fiecare familie trebuie să aibă şi o trusă de urgenţă.

„Trebuie să fim pregătiţi, indiferent că avem sau nu război lângă noi, pentru că un motiv de întrerupere a curentului, nu neapărat pe o ţară întreagă, dar pe unele zone, pe o durată mai îndelungată îl reprezintă furtunile şi condiţiile meteo extreme. Am trecut prin această situaţie la sfârşitul lui 2017, începutul lui 2018, în vestul ţării şi în sudul ţării şi a trebuit să asigurăm generatoare pe o durată mai lungă, pe câteva zile, până s-a reuşit repararea sistemului de transport şi ajungerea curentului către cetăţeni”, a spus Arafat la Digi24, citat de News.ro.

Şeful DSU a spus că până în decembrie vor fi verificate spitalele şi alte instituţii, dacă sunt pregătite să rămână fără electricitate, dacă au sau nu generatoare.

„Noi am trimis o adresă către prefecţi, astfel încât în cadrul Comitetelor pentru Situaţii de Urgenţă din fiecare judeţ, împreună cu ISU, să aibă o discuţie pentru pregătirea pe această temă şi aici nu vor studia numai partea spitalelor, spitalele ne interesează în primul rând pentru că acolo impactul, dacă spitalul nu e pregătit, dacă generatorul nu merge, impactul este imediat pe pacienţii din spital. Dar sunt şi alte instituţii care pot să se uite la instituţii esenţiale şi astea pot fi cele care asigură servicii, care sunt necesare populaţiei şi care nu pot fi întrerupte. Alte instituţii sau entităţi la care ne uităm sunt benzinăriile. Dacă rămâi fără curent o perioadă îndelungată, nu poţi alimenta maşinile, dacă nu poţi alimenta maşinile, nici maşinile de ambulanţă, nici pompierii nu pot să alimenteze. Toate aceste aspecte vrem să le verificăm şi să vedem ce este de făcut, dacă nu sunt pregătite. În cursul lunii decembrie ne vor răspunde prefecturile”, a spus Arafat.

Sursa: News.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentUn preot din Cernăuți a fost găsit în chilia sa cu un băiat de 17 ani, în lenjerie intimă
Articolul următorGabi Bădălău a ajuns la tatăl său la arest. Fiul fostului baron PSD a venit cu câteva bagaje și însoțit de un prieten