Acasă Stiri Apocalipsa în Australia: Ordin de evacuare în masă a mai multor oraşe....

Apocalipsa în Australia: Ordin de evacuare în masă a mai multor oraşe. Nave şi elicoptere militare, trimise să salveze oamenii din foc

411
0

Incendiile din Australia se agravează pe zi ce trece. Focul continuă să înghită o suprafață tot mai mare în sud-estul țării, iar fumul a ajuns tocmai până în Noua Zeelandă. Un ordin de evacuare vizează sute de kilometri de coastă, o zonă turistică foarte populară. A început un adevărat exod, dar căile de scăpare sunt puține, după ce multe drumuri au fost închise, iar unele stațiuni au fost izolate de flăcări. A fost lansată o operațiune amplă pentru a-i evacua pe cei de acolo pe mare și pe calea aerului. Incendiile au început în septembrie, când în Australia încă era primăvară, și nu dau semne să se oprească.

RECLAMĂ

Bilanțul în acest moment este de 18 morți, 17 dispăruți, 1.400 de case distruse și 5 milioane de hectare au ars. Iar în ceea ce privește animalele, situația este dezastruoasă: 500 de milioane de animale au fost ucise de flăcări, inclusiv mii de koala, precum și reptile și păsări.

Zeci de mii de turişti s-au grăbit să părăsească oraşele populare de pe litoralul Australiei, fugind din calea focului ce se răspândeşte cu repeziciune, în timp ce nave militare şi elicopterele au planificate misiuni de salvare a altor mii de persoane captive ale flăcărilor, transmite joi Reuters.

În afara supermarketurilor şi a benzinăriilor din apropierea zonelor ce prezintă un grad ridicat de pericol s-au format cozi lungi, atât locuitorii cât şi turiştii dorind să se aprovizioneze pentru a se refugia în adăposturi subterane sau pentru a fugi.

Multe magazine şi benzinării erau deja golite.

Principalele drumuri au fost închise din cauza riscurilor de incendiu, lăsând şoferilor doar câteva rute de scăpare, ceea ce a provocat mari blocaje în trafic.

Autorităţile au cerut părăsirea în masă a mai multor oraşe de pe coasta de sud-est a Australiei

Peste 50.000 de oameni au rămas fără curent electric şi unele oraşe nu au avut acces la apa potabilă, după ce incendiile catastrofale s-au răspândit în regiune pe 31 decembrie, însângerând cerul şi distrugând oraşe.

Autorităţile au cerut părăsirea în masă a mai multor oraşe de pe coasta de sud-est a Australiei, o zonă extrem de populară în actualul sezon al vacanţei de vară, avertizând că prognoza pentru sfârşitul săptămânii prevede continuarea incendiilor.

Incendii uriaşe mistuiesc de săptămâni întregi Australia, noi focare apărând aproape zilnic din cauza temperaturii ridicate şi a vântului, după o perioadă de trei ani de secetă.

Alimentate de temperaturi înalte şi de vânturi puternice, peste 200 de incendii se înregistrează în prezent în statele New South Wales şi Victoria din sud-estul Australiei, ameninţând să afecteze mai multe oraşe.

Începând de luni, şapte persoane şi-au pierdut viaţa în statul New South Wales, inclusiv un pompier voluntar, iar o persoană este, în continuare, dată dispărută.

Numărul deceselor înregistrat în New South Wales de la începutul incendiilor a crescut la 15.

De asemenea, în această săptămână o persoană şi-a pierdut viaţa din cauza flăcărilor în statul Victoria.

De asemenea, începând de mâine starea de urgență va fi decretată în această regiune, au anunţat autorităţile. 

Cinci elicoptere militare şi doua nave se îndreaptă spre coasta de sud

Cinci elicoptere militare şi doua nave se îndreaptă spre coasta de sud pentru a veni în sprijinul pompierilor, aducând provizii precum apa şi motorină, dar şi pentru a evacua persoane, a anunţat Forţa de apărare australiană.

O navă se îndreaptă spre oraşul de coasta Mallacoota din statul Victoria, unde în jur de 4.000 de oameni sunt blocaţi pe plajă din ajunul Anului Nou, de unde au urmărit cum o mare parte a oraşului a fost distrusă.

Echipa de salvare a marinei include 1.6 tone de apă şi paramedici.

Sunt aşteptate temperaturi de peste 40 de grade Celsius

Sâmbătă, temperaturile sunt prognozate să depăşească 40 de grade Celsius de-a lungul coastei de sud, ceea ce creşte probabilitatea apariţiei de noi focare.

Incendiile din acest sezon au distrus deja aproape 1.300 de case în această regiune, 381 de locuinţe de pe coasta de sud fiind mistuite numai în această săptămână.

Producerea de incendii în Australia este normală vara, dar cele de acum sunt printre cele mai grave din istoria înregistrării acestora, punând presiune asupra politicilor privind schimbările climatice ale premierului conservator Scott Morrison.

Sursa: digi24

RECLAMĂ
Articolul precedentData de gol de propria echipa. La ce trucuri apeleaza J.Lo pentru a avea un ten impecabil la 50 de ani
Articolul următorCum să revii în formă după excesele alimentare din timpul sărbătorilor