Acasă Stiri Anunțul președintelui Klaus Iohannis despre pandemie

Anunțul președintelui Klaus Iohannis despre pandemie

526
0

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu participă, miercuri, la ceremonia militară şi religioasă de înmânare a Drapelului de luptă Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila”.

RECLAMĂ

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, în cadrul ceremoniei de aniversare a 190 de ani de existenţă a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, că pandemia nu s-a terminat şi este necesară o mobilizare exemplară şi în valul al patrulea al pandemiei.

”Mă bucur să particip astăzi la acest moment solemn, prin care celebrăm activitatea Spitalului Militar Central, un pol de excelenţă al medicinei militare româneşti. Prezentul acestei instituţii prestigioase rămâne tributar eroismului şi faptelor de vitejie ale înaintaşilor, care au luptat pentru idealurile de independenţă şi libertate naţională. Dumneavoastră, doamnelor şi domnilor, sunteţi cei care, cu multe sacrificii, duceţi mai departe o preţioasă moştenire. Valorile Armatei Române – patriotismul, spiritul de sacrificiu, onoarea şi curajul constituie fundamentul pe care Spitalul Militar Central şi-a clădit evoluţia. Sunt valori transmise mai departe, generaţie după generaţie, astfel că grija pentru pacienţi, profesionalismul şi dedicarea celor care lucrează aici reprezintă un standard de bune practici şi pentru alte spitale”, a afirmat şeful statului.

Acesta a afirmat că unitatea medicală este ”locul unde haina militară capătă o a doua valenţă, ghidată de Jurământul lui Hipocrate, de abnegaţie şi luptă necontenită pentru salvarea de vieţi”.

”Cei 190 de ani de existenţă ai acestei prestigioase instituţii marchează repere importante ale dezvoltării ramurii medicinei militare şi se leagă indisolubil de personalităţi de excepţie, care au contribuit definitoriu la dezvoltarea Şcolii de Medicină româneşti. Astăzi, rolul Spitalului Militar Central rămâne unul fundamental, de continuator al tradiţiei militare şi de asigurare a performanţei actului medical. Mobilizarea excepţională în răspunsul la pandemia de COVID-19, precum şi implicarea dumneavoastră în campania de vaccinare demonstrează capacitatea exemplară de a garanta protejarea şi apărarea cetăţenilor noştri”, a adăugat şeful statului.

Acesta a atras atenţia, însă, că pandemia nu s-a terminat.

”Pandemia de COVID-19 nu este însă încheiată şi vă solicit atât dumneavoastră, cât şi celorlalte unităţi sanitare direct implicate, să acţionaţi prompt în acest al patrulea val. Ştim deja care sunt măsurile care trebuie luate la nivelul spitalelor şi sunt convins că veţi depune toate eforturile pentru salvarea vieţii semenilor noştri. Cea mai bună armă împotriva acestui virus rămâne însă vaccinarea. Imunizarea unui număr cât mai mare de persoane, comportamentul preventiv şi respectarea măsurilor sanitare sunt soluţiile pentru a depăşi cu bine şi această nouă perioadă complicată din punct de vedere epidemiologic. Sunt impresionat de eforturile dumneavoastră extraordinare, de dăruirea pe care atât conducerea unităţii, cât şi personalul medical au dovedit-o din plin în aceste luni de grea încercare”, a mai declarat preşedintele.

Acesta a înmânat unităţii drapelul de luptă.

”În semn de preţuire şi recunoştinţă pentru dificila, dar nobila dumneavoastră activitate, vă înmânez, în acest moment aniversar, drapelul de luptă. Sunt convins că veţi continua să faceţi lucrurile la fel de bine şi responsabil, purtând mai departe crezul înaintaşilor şi îndeplinind cu onoare misiunea ce v-a fost încredinţată. Viitorul depinde de oamenii prezentului, iar profesionalismul dumneavoastră, al celor care vă desfăşuraţi activitatea aici, va scrie cu siguranţă o filă de istorie în faţa căreia generaţiile viitoare se vor înclina cu mândrie şi respect”, a mai transmis şeful statului.

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Florin Cîţu au participat, miercuri, la ceremonia militară şi religioasă de înmânare a Drapelului de luptă Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila”.

”Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila” va primi miercuri, 15 septembrie, de la Preşedintele României, Klaus Iohannis, Drapelul de luptă, în cadrul unei ceremonii militare şi religioase care va avea loc de la ora 11.00”, a transmis MInisterul Apărării, potrivit News.ro.

Ceremonia a avut loc la sediul Ministerului Apărării Naţionale. Decretul de acordare a Drapelului de luptă Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central ”Dr. Carol Davila” a fost semnat recent de preşedintele României, cu prilejul împlinirii a 190 de existenţă a unităţii medicale militare.

La ceremonie a luatPreşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj în cadrul ceremoniei de aniversare a 190 de ani de existenţă a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”.

parte preşedintele Klaus Iohannis, dar şi premierul Florin Cîţu şi ministrul Apărării, Nicolae Ciucă.

”Aniversarea a 190 ani de la emiterea decretului de înfiinţare a Spitalului Militar Central, de către Spătarul Alexandru Ghica, este un moment de bucurie care se cuvine a fi împărtăşit cu tot ceea ce numim, astăzi, generic, societate românească modernă, pentru că această instituţie medicală a fost în permanenţă racordată cu tot ceea ce a presupus frământare şi evoluţie, cultură şi progres. De aici au plecat izvoare de tradiţie, de la oameni cu viziune, determinare, profesionalism şi excelenţă academică”, a transmis general de brigadă medic Florentina Ioniţă-Radu, comandantul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”.

Sursa: News.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentRăzbunare ca în filme. Un tânăr din Brăila l-a călcat cu mașina pe agresorul fratelui său
Articolul următorPolițiștii au împietrit, după ce au intrat într-un apartament. Cum au găsit-o pe o femeie, pe fiica și pe pisica ei