Recent, Antonia a publicat un mesaj extrem de dur pe pagina personală de Instagram, dedicat celor care o atacă în mediul online, prin tot ceea ce ea face. Astfel, sătulă de gurile rele, diva le-a transmis câteva gânduri… deloc pașnice.
În ultima vreme, Antonia și Alex Velea au tot fost ținta multor internauți care, ba le-au judecat modul de viață, ba cariera, lucru care nu a fost și nu va fi niciodată pe placul celor doi.
Deși de nenumărate ori au declarat public că încearcă să nu mai ia totul personal și să își vadă de viața lor, căci doar ei doi știu ce și cum este în familia pe care au construit-o, iată că și nepăsarea este greu de jucat.
Chiar dacă acum nu se mai atacă și nu mai țin să dea replica celor care îi asaltează cu mesaje ori comentarii răutăcioase, Antonia a ținut să le transmistă parcă o ultimă replică celor care o rănesc prin acțiunile lor.
Conform mesajului publicat în mediul online, diva, care a și fost victima bullying-ului în copilărie, este hotărâtă să-i penalizeze pe cei care o critică și care nu aduc niciun aport vieții sale personale ori profesionale, căci nu vrea să se coboare la nivelul nimănui. În schimb, își dorește să le mulțumească și chiar să aibă o legătură cu cei care o apreciază sau măcar o urmăresc fără recție, astfel încât să nu îi rănească în vreun fel viața.
„Dacă live nu ți-aș permite să-mi zici unele lucruri, fii convins că nici online nu o voir face. Vei primi ignore total. Dacă mă cobor la mintea cuiva, e vina mea. Nu poți controla toți bălanii, dar reacțiile personale îți aparțin 100%. Știu că există toți ciudații și proștii pe lumea asta, chiar nu sunt pornit să îi cunosc pe toți individual și să aflu de existența lor. Mă interesează intenția din spatele interacțiunii, nu cuvintele în sine. Contribui cu ceva pozitiv sau măcar neutru la existența mea? Bun, mă bucur să interacționăm. Contribui cu negativism, ignoranță și vrei să profiți în vreun fel de pe urma mea? Ai cartonaș roșu”, a fost mesajul publicat de un prieten de-al divei, pe care ea l-a repostat imediat și în dreptul căreia a scris că și ea este de aceeași părere.
Așadar, aviz gurilor rele care-i dau de cap șatenei, căci e pusă pe fapte mari, astfel încât să elimine din viața sa toată energia negativă și pe toți cei care nu o apreciază pentru ceea ce este și ceea ce face pe plan muzical.
sursa:https://sakaryabul.com/antonia-mesaj-extrem-de-dur-pentru-cei-care-o-critica-8082?fbclid=IwAR1ggprLgTSsNHrkv8FkgljR1wHQkbUN6sdjoACPfmiI2m2gXJmY4BNxGx4