Inspectorii ANPC au controlat, sâmbătă, două spitalei din Capitală. La Elias au găsit mai multe deficiențe la blocul alimentar, iar porțiile erau mai mici decât ce era stipulat în meniu. În schimb, la Spitalul Universitar blocul alimentar era igienizat corespunzător, „de dat exemplu”.
ANPC anunță că sâmbătă a fost inițiat un control operativ cu privire la respectarea legislației în vigoare pentru protecția consumatorilor de servicii medicale, în blocurile alimentare a două spitale din municipiul București.
SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENȚă ELIAS
În blocul alimentar de la Spitalul Universitar de Urgență Elias s-au constatat următoarele deficiențe, printre care ustensile cu grad ridicat de uzură coșuri de gunoi fără capac și acționare la pedală, produse alimentare neconforme depozitate în agregatul frigorific cu produse conforme, zone cu pereți exfoliați. De asemenea, grilele aerului din camera frigorifică prezentau strat grosier de praf, neigienizate de câteva luni, un cântar nu avea verificare metrologică.
„Au fost verificate prin cântărire un număr de 20 porții de mâncare, care aveau un gramaj cuprins între max 40 și 50 de grame, contrar meniului și fișei tehnice, unde se menționează un gramaj de 70 grame per porție, rezultând o lipsă de aproximativ 30 gr la fiecare porție. În acest spital sunt prezenți peste 400 de bolnavi, în funcție de fluctuația pacienților. Astfel rezultă peste 12 kg pui lipsa din hrană proteică a bolnavilor (400×30 gr). A fost identificată pâine feliată având pe ambalaj recomandarea producătorului „a se consumă înainte de 22.02.2025”, această fiind expirată. A fost identificat un vas neconform și neigienizat, cu margarină în proporție de 80%, restul fiind ulei vegetal, margarină fiind interzisă a se procesa termic. Acest amestec era folosit pentru prăjirea cartofilor sau altor preparate din meniul oferit bolnavilor. Au fost aplicate 3 amenzi contravenționale în valoare de 30.000 lei. A fost dispusă măsura de remediere a deficiențelor constatate în termen de 30 de zile. Directorul spitalului se va prezența la sediul ANPC cu o serie de documente solicitate de către echipa de control , urmând că ulterior verificării acestor documente sau în cazul neprezentării acestora, Spitalul Universitar de Urgență Elias să fie amendat la cuantum maxim”, potrivit unui comunicat de presă.
În schimb, la Spitalul Universitar de Urgență blocul alimentar igienizat corespunzător, de dat exemplu.
„Din 1000 porții pregătite a fi oferite pacienților s-au constatat diferențe nesemnificative de gramaj în minus, pentru care s-a dispus remedierea. A fost aplicată o sancțiune în valoare de 1000 lei”, se menționează în finalul comunicatului.