Acasă Monden Andra, moment emoționant pe scenă, alături de tatăl său. Videoclipul impresionant a...

Andra, moment emoționant pe scenă, alături de tatăl său. Videoclipul impresionant a adunat milioane de vizualizări

92
0

Andra a dat startul turneului său de colinde încă de pe 14 decembrie, cu un spectacol impresionant susținut la BT Arena din Cluj, unde momentele emoționante s-au împletit cu cele de umor.

RECLAMĂ

Pe 14 decembrie, BT Arena din Cluj a găzduit un concert extraordinar susținut de Andra, care a oferit publicului o seară memorabilă în care oamenii s-au putut bucura de magia sărbătorilor. Intitulat sugestiv „Vis de Crăciun”, evenimentul a reunit pe scenă artiști renumiți, precum Irina Rimes, Monica Anghel, Horia Brenciu și mulți alții, aducând emoție și bucurie în sufletele spectatorilor.

Andra, moment emoționant pe scenă

Printre cele mai emoționante momente ale serii s-a numărat cel în care Andra a cântat alături de fiica sa, sub privirile emoționante ale familiei, care era prezentă în primele rânduri. Totuși, nu numai lacrimile de bucurie au marcat seara, ci și râsetele provocate de o întâmplare drăguță, dar neașteptată.

Andra a publicat ulterior pe TikTok un clip care a devenit viral, strângând peste 2,2 milioane de vizualizări. Descrierea este una sugestivă: „Când vrei să faci un moment frumos dar nu te ascultă nici tata!”, a scris artista în dreptul filmulețului.

În timpul concertului, Andra le-a cerut spectatorilor să aprindă luminile telefoanelor și să urmeze indicațiile ei pentru a crea o atmosferă magică. Spre surprinderea tuturor, cel care a ignorat indicațiile a fost chiar tatăl artistei. Reacția spontană a Andrei a stârnit hohote de râs în sală și i-a cucerit pe internauți.

Cum au reacționat internauții

Andra a avut o reacție foarte amuzantă și a folosit un accent ardelenesc pentru a se adresa tatălui său. Spectatorii s-au prins imediat și au râs, iar, în cele din urmă, tatăl solistei a pus telefonul jos. Internauții au fost mișcați de acest moment drăguț și au lăsat foarte multe comentarii.

„Atât de emoționat încât nici nu auzea, doar o vedea pe fata lui!”, spune o internaută.

„Ce a zis tata: Păi eu te-am făcut, eu închid lumina când vreau eu, nu când zici tu”, a scris un internaut amuzat.

„Nu a fost atent, se uita la tine cât de frumoasă arăți”, a mai precizat un internaut.

„Tata era prea emoționat pentru fata lui dragă! Un moment frumos!”, a mai specificat o internaută.

Sursa: VIDEO Andra, moment emoționant pe scenă, alături de tatăl său. Videoclipul impresionant a adunat milioane de vizualizări

RECLAMĂ
Articolul precedentNicușor Dan: „Personajul cu cea mai mare încredere în fața românilor este Călin Georgescu”
Articolul următorDana Budeanu, mesaj emoționant pentru Andra, după ce a fost prezentă la concertul de la Sala Palatului: „Te iubesc! „