Anca Dinicu trăiește momente unice de când a aflat că este însărcinată pentru prima dată, veste pe care a împărtășit-o cu fanii astăzi, de Ziua Copilului. Actrița s-a afișat alături de iubit, fericiți de noua etapă din viața lor.
Anca Dinicu a anunțat astăzi că este însărcinată. Actrița, care a preferat mereu să își țină viața personală departe de ochii curioșilor, a făcut publică și o imagine alături de iubitul ei, Georgian Păun.
Anca Dinicu a anunțat de Ziua Copilului că este însărcinată
De acum încolo, Ziua Copilului va avea o altă semnificație pentru Anca Dinicu, asta pentru că astăzi a anunțat că este însărcinată pentru prima dată. Actrița a postat pe Instagram un mesaj în care spune că și-a dorit ca ea să dea vestea cea mare înainte să o facă altcineva. Și nu doar aici este „premiera”, căci și-a prezentat și iubitul. Anca Dinicu formează un cuplu cu Georgian Păun, un cunoscut baschetbalist, cu care s-a afișat pentru prima dată în mediul online astăzi.
„De ziua copilului, vă spun că așteptăm un copil. Eu și cu tipul ăsta din spatele meu. Mai bine să aflați de la mine decât de la vreo mătușă care a avut de la o nepoată. Bun, acum că știți, stau liniștită. Sărbătoriți frumos copilul din voi cu orice ocazie! La mulți ani”, a scris Anca Dinicu, pe Instagram.
Cea mai importantă lecție pe care a învățat-o de la mama ei
În urmă cu ceva timp, Anca Dinicu spunea că a fost surprinsă să vadă cât de multe sacrificii poate face o femeie pentru soț și copii, așa cum este și cazul mamei ei. La acel moment, actrița spunea că deși a apreciat-o mereu pentru că s-a pus pe locul doi, nu ar proceda la fel în relație.
„Mama e un erou. Nici nu știu dacă e bine ce am învățat de la ea. Ea nu s-a pus niciodată pe ea pe primul loc și e treaba aia cu să te iubești pe tine, ca să îi iubești și pe ceilalți, dar eu nu prea cred chestia asta”, spunea Anca Dinicu, în urmă cu ceva timp, într-o emisiune TV.
sursa: https://www.bzi.ro/anca-dinicu-este-insarcinata-mai-bine-aflati-de-la-mine-actrita-si-a-prezentat-si-iubitul-cine-este-viitorul-tatic-4995150?utm_source=DNS&utm_medium=FB&utm_campaign=FB-POST&fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTAAAR13n8RwbZ3exFSFOlJOdmyn7q6yY75-Yt9DYqLsyRev3Is_tdL2zDHXdAo_aem_AWY95UspRDQNLmjBTippuWqBkY16Ji99qXXsxC06zRwznQnYVGYg3t2x-sTm2L_BbGeUXWXRuVR437BpjYMMoju5