Anca Alexandrescu: „M-am săturat de baletul pe care îl fac cei de la PSD, de mojicia celor de la PNL, nu aveți nicio scuză”

0
Anca-Alexandrescu-copy_94e2a2fc1a

Vreau să fie foarte clar de la început, pentru că am văzut că au început să urle pro-europenii care deunăzi îl făceau pulbere pe Donald Trump, iar astăzi îl aplaudă. Vreau să fie foarte clar: am aceeași poziție pe care am avut-o și vizavi de războiul din Ucraina. Eu îmi doresc pace, nu război. Așa cum războiul din Ucraina nu este războiul nostru, nici acest război nu este războiul nostru.

Mă îngrijorează foarte tare că, în urmă cu câteva zile, Nicușor Dan a spus că nu avem nicio problemă și nu este niciun risc și niciun pericol pentru România, iar mâine dimineață a convocat CSAT. Sigur, dacă ar fi să mă iau după cererea pe care Statele Unite i-au trimis-o României anul trecut, în luna septembrie, aș putea spune că e o procedură pe care au mai făcut-o. Nu au mai folosit până la urmă ceea ce au cerut. Dar de data asta, dacă va fi așa?

Sunt pro-Trump, dar sunt anti-război, indiferent unde este acest război și cine l-a declanșat. Mă uitam cu puține minute înainte să intru în direct pe ultimele informații care vin de la Casa Albă și este pentru prima oară de când a început acest război când SUA dă peste degete Israelului și le-au cerut categoric să nu mai atace infrastructurile energetice ale Iranului. Nu știu dacă este un pas înapoi sau dacă lucrurile au fost scăpate de sub control, sunt tot felul de teorii, variante, există tot felul de informații pe surse cum că consilierii lui Trump îl sfătuiesc să găsească o soluție prin care să iasă cât mai repede din acest război, alții spun că este spre final, alții că va dura foarte mult.

Văd însă consecințele care sunt groaznice din punct de vedere economic. Companiile aeriene din Europa își anulează zborurile în zona Golfului pe perioadă nelimitată. Consecințele economice sunt majore și ne afectează și pe noi, de aceea cred că noi ar trebui să ne dorim pace, nu război.

Am văzut că lumea arde și baba se piaptănă la noi aici, la București. L-am văzut pe Miruță, domnul care mergea în jeanși la întâlniri oficiale: „nu ar trebui să fie atacată coaliția”. Păi nu vă supărați. Acest USR e ca un cancer, am mai spus lucrul acesta. Și aș vrea să vă explic cum văd eu acest USR. E ca și cum ai avea un vecin și, din bun-simț, zici „să mă înțeleg bine cu vecinul”. Și discuți cu el, și vine vecinul la tine și îți spune „am auzit că vrei să îți tragi gaze în casă, nu sunt de acord”. „Păi e casa mea.” „Așa și, eu nu sunt de acord.” „Am auzit că vrei să îți faci șemineu în casă, nu sunt de acord.” „Păi e casa mea.” Înțelegeți care este mecanismul?

Acesta este USR, a luat totul pe persoană fizică. Fritz ăsta de la Timișoara ne explică că are discuții săptămânale secrete cu Nicușor Dan, departe de microfoane. De cine se feresc, că tocmai ce am văzut că nu sunt bani nici pentru persoanele cu dizabilități, nici pentru bursele elevilor și studenților, nici pentru pensionari, nici pentru mămicile care tocmai au născut, nici pentru celelalte categorii care sunt victimele tăierilor nesimțite ale lui Bolojan, dar sunt un miliard de euro pentru SRI. Căci, nu-i așa, așa cum le stă bine tuturor politicienilor din România, bugetul SRI crește an după an. Și a ajuns la un miliard de euro.

Acest cancer pe care îl reprezintă USR trebuie extirpat. Ani de zile va plăti România pentru ceea ce a făcut USR României. Trebuie să dispară acest partid, chiar trebuie să dispară. Deci sunt mai răi decât comuniștii. Am văzut în copilăria mea propaganda comunistă, ăștia au depășit propaganda comunistă, sunt ca o haită, ca o sectă. Când vor să transmită ceva, fac o propagandă cum rar mi-a fost dat să văd. Și mă întreb: din banii cui? Toți au în declarațiile de avere sume uriașe, mulți dintre ei nu le justifică. Toți sau aproape toți au studii îndoielnice sau nu au deloc și au mințit în CV-uri. Acest cancer trebuie extirpat.

Aceste personaje care au ajuns să comenteze. Domnul Fritz, am văzut, a făcut comparație cu ceea ce s-a întâmplat cu fiica lui Victor Ponta, cu ce se întâmplă la grădinițe și spitale când nu ești tratat. Nu am auzit în viața mea o asemenea teorie. Vouă nu vă e puțin așa rușine? Adică dacă cineva dă un telefon să ajute un coleg la un doctor înseamnă că a luat locul altcuiva? Am ajutat n oameni de-a lungul vieții și o voi face în continuare. Faptul că ajuți pe cineva să ajungă la medic, persoane pe care nu le-am cunoscut, care nu aveau posibilitatea să ajungă, asta înseamnă că iei locul cuiva și că ai luat tratamentul cuiva? Aveți o gândire găunoasă, păguboasă pentru țara asta, plecați. S-a săturat lumea de voi, în frunte cu Bolojan. Și deopotrivă PSD și PNL sunt vinovați pentru ce s-a întâmplat. M-am săturat de baletul pe care îl fac cei de la PSD, de mojicia celor de la PNL, nu aveți nicio scuză, ați adus România la nivelul cel mai de jos, nici nu îmi puteam închipui că va ajunge România aici.

Am văzut disperare foarte mare astăzi după ce a apărut un sondaj. De ce spun un sondaj? Pentru că nu pun foarte mult preț pe acest sondaj. Personajul care face acest sondaj, domnul Remus Ștefureac, este un personaj al sistemului. A fost consilierul lui George Maior, a lucrat cu el și la Washington, la ambasadă, a lucrat cu Mircea Geoană, a lucrat și pentru Victor Ponta, s-a învârtit în astfel de cercuri. Și cel mai important, este cel care a depus contestație la CCR pentru anularea alegerilor, alături de Cristian Terheș. Este cel care îl dădea în permanență pe Mircea Geoană în turul doi, apoi pe Victor Ponta în turul doi și așa mai departe. Faptul că dă AUR cu un scor foarte sus și pe George Simion pe primul loc face parte dintr-o strategie. Nu că n-ar fi, cu siguranță că așa este, dar este o strategie pe care au mai aplicat-o și la alegerile prezidențiale, să creeze teamă, frică, în partea cealaltă, că vezi Doamne dacă pleacă ăștia de la guvernare vine nenorocirea, așa cum au manipulat și la alegerile prezidențiale.

Este foarte interesant că același manipulator Remus Ștefureac nu îl mai bagă pe Călin Georgescu în această manipulare, dar îl bagă pe Victor Ponta. S-a terminat perioada de grație pentru Victor Ponta. A venit Irina acasă, acum pot să îmi reiau poziția vizavi de el. Să-mi spună mie că Victor Ponta are încredere în top 4, peste 20%, e râsul lumii. Așadar, acest sondaj manipulator este menit să creeze isterie în partea cealaltă.

Dar unii deja s-au apucat să facă pasul doi din strategie. Nea Sprânceană ăla, rudă cu sprâncenatul de la Palatul Victoria, manechinul Sprânceană, a trimis o scrisoare către Nicușor Dan să îl pârască pe George Simion că s-a lăudat el că a scos România din programul Visa Waiver. Păi hotărâți-vă: ori nu are nicio intrare George Simion la Casa Albă, ori nu are. Sunteți penibili, se vede de la o poștă. Iar nenea ăla care nu mai are emisiune, care comenta jocuri pe calculator în războiul din Ucraina, bineînțeles că își face treaba și spune el cum au avut ăștia aprobare de la Casa Albă să trimită această scrisoare. Băi, sunteți nebuni? Cum au inventat ei o scrisoare de la personaje din interiorul SRI, mori de râs.

Trist este altceva: că sunt mulți oameni care se lasă păcăliți. Oamenii până la urmă nu au nicio vină. Dar cei care fac acest lucru vor plăti scump, va veni momentul ăsta, pentru că Dumnezeu este sus. Și absolut toate minciunile ies la suprafață. Pentru că v-am spus de fiecare dată: minciuna se grăbește, adevărul așteaptă.

Sursa: Anca Alexandrescu: „M-am săturat de baletul pe care îl fac cei de la PSD, de mojicia celor de la PNL, nu aveți nicio scuză”

Lasă un răspuns