Jurnalista Anca Alexandrescu a reacționat după mesajul-avertisment transmis de Ambasada Statelor Unite la București, cu câteva zile înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale. Faptul că este folosit un citat din vicepreședintele J.D. Vance, susține realizatoarea TV, e un semn cât se poate de clar că situația creată de anularea alegerilor din România și, ulterior, cu eliminarea din cursă a lui Călin Georgescu nu este văzută cu ochi buni de către administrația Trump.
“Mesajul este destul de clar și anume că există un risc uriaș ca Statele Unite să nu recunoască aceste alegeri. Citatul din J.D. Vance este extras din discursul său la Munchen și este a treia postare pe care cei de la Washington o fac cu țintă directă la ceea ce s-a întâmplat în România, lovitura de stat și excluderea din cursă a lui Călin Georgescu.
Aș pune aceste mesaj în legătură cu venirea lui Donald Trump JR în Europa. Vă aduceți aminte că a fost o întreagă nebunie, toți anunțau că o să vină să-l susțină pe Victor Ponta, că o să se țină de mână cu Ponta. În realitate, s-a văzut foarte clar că Trump Jr, s-a ferit de această chestiune, Victor Ponta s-a dus la Sofia pentru a face o fotografie cu fiul președintelui american și chiar venit aici nu a fost nicio implicare, a fost reținere totală.
Cred că este o confirmare în plus, dincolo de faptul că n-ar fi avut voie Donald Trump Jr să facă un astfel de gest, că de la Washington nu este aprobat și agreat ceea ce se întâmplă în România din 6 decembrie și până astăzi.
Nu știu cum vor percepe cei de la guvernare acest mesaj, dar cetățenii trebuie să priceapă că doar ei pot stopa această mizerie care se petrece în continuare și care este girată de același personaje care-și doresc să rămână la guvernare, inclusiv după alegeri, pentru că acești candidați pe care sistemu i-a propus sunt aleși tocmai pentru a le asigura confortul la guvernare pe mai departe,” a opinat realizatoarea emisiunii Culisele Statului Paralel.