Dezvăluiri uluitoare despre cel mai mediatizat divorț din showbiz-ul românesc. Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au decis să meargă pe drumuri separate după mulți ani de căsnicie, iar acum vedeta a făcut anumite mărturisiri surprinzătoare despre fostul partener.
Anamaria Prodan, dezvăluiri despre actuala parteneră a fostului soț
Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au format, timp de ani de zile, unul dintre cele mai puternice cupluri din showbiz-ul românesc. Cei doi și-au întemeiat o frumoasă familie și legătura dintre ei părea indestructibilă, însă adevărul este altul!Impresara a negat divorțul până când s-a aflat că Laurențiu Reghecampf și-a refăcut viața. Totuși, în ultimele zile, anumite dezvăluiri i-au șocat pe fanii cuplului. Jurnalistul Liviu Alexa a oferit informații în cadrul site-ului strictsecret.ro cu privire la relația pe care o are antrenorul cu noua iubită.
„Este impardonabil”
Se pare că fostul soț al Aneimaria Prodan o cunoștea pe noua parteneră încă din 2017, potrivit dezvăluirilor făcute publice de către jurnalist. Între timp, impresara a mărturisit că a rămas cu un gust amar după tot ce s-a întâmplat în mariajul dintre ea și Laurențiu Reghecampf.
„Habar nu am, nu mă interesează de când Laurenție Reghecampf are amante. Noi l-am considerat tatăl și familia noastră până în momentul când a decis să plece. Cred că ar trebui să-l întrebați pe el. Este o mare, mare rușine.
Eu rămân șocată de ceea ce văd în ziare. Ca să poți să faci ceva de genul ăsta la vârsta asta este impardonabil. Dar, repet, sunt alegerile lui Laurențiu Reghecampf și este de datoria lui să dea explicații, dacă are de dat explicații, măcar în fața lui Dumnezeu.
Sau, dacă se poate uita în oglindă, mi-aș dori să dea un mesaj de scuze familiei lui.”, a zis Anamaria Prodan într-un interviu pentru protv.ro.
„Familia Prodan niciodată nu o să se uite către așa ceva”
De asemenea, vedeta nu își dorește să discute despre actuala parteneră pe care o are Laurențiu Reghecampf, explicând că trece printr-o situație neplăcută de când s-a aflat că fostul ei soț trăiește o poveste de dragoste alături de altă femeie.
„Nu mă interesează cine este această fată, nu mă interesează ce porecle are, nu mă interesează din ce mediu vine, nici câți ani are. Nu vreau să vorbesc, pentru că eu dau valoare tuturor persoanelor despre care vorbesc.
Tocmai de aceea nu am să pronunț numele acelei fete. Înțeleg că are o mare problemă și încearcă să iasă în evidență pe toate căile, cu ordonanțe, cu reclamații… Pentru noi, nu există. Nu ne interesează, efectiv, și familia Prodan niciodată nu o să se uite către așa ceva.
Este impardonabil că Reghecampf și-a băgat copilul – copilul nostru – în așa ceva. Probabil ăsta este un lucru pe care nici Dumnezeu nu-l va ierta foarte curând.
Pentru noi, sunt niște lucruri oribile care ies la suprafață. Noi suntem siderați. Nu ne-am gândit vreodată că el ar putea face așa ceva.”, a adăugat ea.
Ce a transmis Anamaria Prodan despre averea familiei
Jurnalistul Liviu Alexa a oferit detalii cu privire la o firmă deschisă de noua iubită a antrenorului alături de fiul său din prima căsnicie, Luca. În urma investigației reiese că antrenorul ar fi blocat accesul familiei la fondurile din Dubai, iar Anamaria Prodan a avut o reacție dură cu privire la acest subiect.
„Cât despre bani, acces și așa mai departe, voi vorbi în instanță. Astea sunt strict problemele familiei. Laurențiu Reghecampf și-a jefuit familia pentru amantă.
Aici mă voi opri, pentru că deja este mult prea urât și, repet, am un copil cu Laurențiu Reghecampf, care aș vrea să fie mândru de tatăl lui.
În acest moment, familia refuză să creadă că se întâmplă lucrurile astea, refuză să creadă că Laurențiu a fost implicat în așa ceva, refuză să creadă că, în timpul căsnicie, face copii cu altcineva, refuză să creadă că, în timpul căsniciei, deschide firme copiilor noștri cu altcineva, cu amante și așa mai departe.
Faptul că Laurențiu nu vorbește despre asta este un lucru ciudat. Faptul că el nu confirmă aceste lucruri înseamnă că, deocamdată, nu este adevărat. Când se vor confirma aceste lucruri, avocații noștri, ai familiei, vor avea de lucru.”, a adăugat vedeta.
sursa:https://playtech.ro/stiri/anamaria-prodan-atac-fara-precedent-laurentiu-reghecampf-si-a-jefuit-familia-pentru-amanta-ce-ar-fi-facut-antrenorul-cu-conturile-din-dubai-417004?utm_source=CANCAN+HP&utm_medium=website&utm_campaign=fidmee