Este luna în care – mai mult ca oricând – visăm, dăruim şi privim către cei din jurul nostru. Se spune că poveştile frumoase nu mor niciodată. Doar că în viaţa unei fetiţe de 8 ani o veste tristă a alungat bucuria copilăriei. Când Ana Maria a aflat că este bolnavă tot universul ei s-a schimbat. Fragilă şi mult prea mică pentru o astfel de durere, s-a închis ca-ntr-un castel de cleştar. Este rolul nostru, al tuturor, să spunem Ajut Eu în campania Observator. Să arătăm că vrăjitorul cel rău din poveste poate fi alungat. Ana Maria ştie asta și visează deja că, într-o zi, va fi balerină.
Un copil care iubeşte tot ce e frumos şi care îşi imaginează, uneori, cum ar fi, dacă ar fi şi ea, balerină.
(Reporter): Ce spectacol îţi place ţie cel mai mult? Ce ai văzut?
(Ana Maria): „Lacul lebedelor”.
(Reporter): Despre ce este „Lacul lebedelor”?
Ana Maria): Despre 7 balerine, un prinţ şi un vrăjitor. Vrăjitorul le transformă în lebede şi prinţul trebuie să se iubească cu una dintre balerine. Și, când ajung la mal, se vor transforma în prinţese şi vor scăpa de vrăjitor.
Asta visează şi Ana. Să scape de sub vraja care o ţine, cumva, captivă ca într-un castel de cleştar. Să devină iar copilul vesel, plin de viaţă şi planuri de viitor. Toate s-au spulberat într-o zi când vrăjitorul cel rău, deghizat sub forma unui diagnostic pe o hârtie medicală, i-a dat totul peste cap.
GIGICA SPANDOLE, mama Anei:Ne-au internat de urgenţă şi în urma investigaţiilor s-a depistat că are stenoză de artere bilaterale renale. Arterele rinichilor nu mai sunt flexibile, sunt rigide. Riscul era să ajungem la dializă sau în urma tensiunilor să facă un accident vascular.
A fost momentul în care Ana efectiv s-a retras ca într-un glob de sticlă. De teamă că ceva rău i s-ar putea întâmpla în orice moment.
GIGICA SPANDOLE, mama Anei: A trecut, să spun, un şoc pentru ea, nu a mai vorbit cu bunicii… Nu voia să fie pozată… Nu mai iese din bancă, nu mai aleargă, doar strict… Şi acasă, dacă avem tableta bine, dacă nu, stăm în pat şi ne uităm la tv.
Anul trecut, cu sprijinul Fundației Mereu Aproape, a ajuns in Germania. A trecut prin două operaţii dificile care i-au arătat Anei cât de subţire e, de fapt, firul care o ţine în viaţă. Atunci, fără să spună nimănui, a decis să închidă în ea toată durerea şi toată spaima.
GIGICA SPANDOLE, mama Anei:Trebuie să o facem să vorbească… să spună ce are pe suflet. De ce e aşa? Sau de ce nu-i mai place să facă lucrurile pe care îi plăceau să le facă înainte?
Un psihoterapeut a stabilit că fetiţa are depresie şi tulburare de adaptare. Un alt vrăjitor rău pare să-şi fi făcut loc în viaţa acestui copil care nu ştie cum să mai iasă din acest labirint.
GIGICA SPANDOLE, mama Anei:Încă nu…. Dar doamna doctor speră că va reuşi…
Sigur că va reuşi, îşi spune în gând mama Anei. Şi probabil, în sinea ei, e convinsă de asta şi Ana, chiar dacă acum nu găseşte poate cuvintele potrivite ca să se exprime.
În camera decorată cu balerine, Ana adoarme în fiecare seară cu gândul că, poate, mâine, cineva, va rupe vraja. Iar ea se va întoarce la viaţa de dinainte. Ca să poată visa mai departe, să devină balerină. Urmăreşte dansatoarele graţioase de dincolo de ecran şi încearcă să îşi imagineze cum ar fi dacă le-ar vedea şi în realitate, într-o sală adevărată. Sau cum ar fi dacă ar încerca măcar o dată o pereche de balerini. Poate că în ziua în care va reuşi să stea câteva minute pe poante, îşi va regăsi şi echilibrul pierdut undeva, pe nişte holuri de spital. Şi abia atunci vraja s-ar rupe pentru totdeauna.
Sursa: observator
