Acasă Stiri “Am sărit din pat și am aprins luminile. Nu știam ce să...

“Am sărit din pat și am aprins luminile. Nu știam ce să mai fac, așa că am sunat la poliție. În timp ce vorbeam cu operatorul, care îmi punea tot felul de întrebări, am rostogolit una dintre cele două perne pe care dormeam și era între ele”. Este încredibil cu ce s-a trezit femeia în pat. A trecut direct prin acoperișul său —

441
0

O femeie din Canada s-a trezit cu un meteorit în pat. Mai exact, pe pernă, după cum a declarat Ruth Hamilton.

RECLAMĂ

Femeia a povestit că dormea când animalul său de companie, un câine, a trezit-o, pentru că lătra foarte tare, conform CBC.ca.

Apoi s-a produs o explozie puternică și aveam resturi peste tot. Am sărit din pat și am aprins luminile. Nu știam ce să mai fac, așa că am sunat la 911. În timp ce vorbeam cu operatorul, care îmi punea tot felul de întrebări, am rostogolit una dintre cele două perne pe care dormeam și între ele era meteoritul”, a spus femeia.

O bucată de piatră de culoare gri cărbune, cam de mărimea unui pepene galben, a căzut din spațiu, trecând prin acoperișul lui Hamilton înainte de a ajunge pe perna femeii, la câțiva centimetri de locul în care aceasta stătea cu capul.

Înițial, Ruth Hamilton nu a știut că este vorba despre un meteorit. Ea și un polițist venit după apelul său au crezut că este vorba despre resturi de pe un șantier din apropiere.

“A sunat acolo, dar au spus că nu a fost nicio explozie la ei în aceea noapte. Dar muncitorii au zis că văzuseră un meteorit sau o stea căzătoare explodând… Atunci am știut că un meteorit a trecut prin acoperișul meu ”, a spus Hamilton

Sursa: cbc.ca

RECLAMĂ
Articolul precedentUnde s-a angajat cel mai mare criminal în serie din România, după ce s-a eliberat? Marius Csampar, condamnat la 99 de ani de închisoare pentru 6 crime —
Articolul următorE incredibil unde a ascuns un bărbat o cantitate imensă de aur pentru a trece prin aeroport —