„Am avut dăți când am plâns în fața televizorului de ciudă.” Cum reacționează Daniela Condurache la critică
Daniela Condurache a vorbit despre momentele în care se confruntă cu critica celor din jur.
Daniela Condurache este una dintre cele mai cunoscute și apreciate interprete de muzică populară de la noi din țară. În vârstă de 67 de ani, folclorista are în spate o carieră impresionantă în industria muzicală, timp în care s-a făcut remarcată în cadrul concertelor, evenimentelor unde a cântat, dar și în cadrul aparițiilor televizate. Astfel, vedeta a reușit să își construiască o comunitate numeroasă de persoane care o admiră și o apreciază pentru talentul său muzical, dar și pentru felul său de a fi.
Folclorista a mărturisit că nu prea îi place să primească critici, mai ales atunci când sunt foarte mulți oameni care o apreciază. Mai mult decât atât, Daniela Condurache a declarat că este cel mai mare critic al său și nu puține au fost dățile în care o apariție nereușită la televizor a făcut-o să plângă.
„ Nu recunosc întotdeauna. Nu îmi face bine critica. Primul impuls este așa: eu rumeg, văd ce a spus, dacă este bine. Dacă 10 oameni îți spun că ești beat, du-te acasă și culcă-te. Când 10 oameni sunt de părere că ai făcut un lucru bun, nu mai iau în seamă critica aceea. Eu sunt autocritică. Stau în fața televizorului și nu vreau să știe cineva ce e la gura mea când mă văd la televizor și nu îmi place. Eu am avut dăți când am plâns în fața televizorului de ciudă, cât de aiurea am arătat, nu a fost lumina de care am avut nevoie, cadrul. Eu am plâns în fața televizorului și am zis că nu mă mai duc acolo niciodată. Eu sunt autocritică și după aceea lumea are voie să mă critice .”, a declarat Daniela Condurache.
SURSA
https://www.kfetele.ro/am-avut-dati-cand-am-plans-in-fata-televizorului-de-ciuda-cum-reactioneaza-daniela-condurache-la-critica-20373201?utm_source=fb-post&utm_medium=kfetele&utm_campaign=https://kfetele.ro/am-avut-dati-cand-am-plans-in-fata-televizorului-de-ciuda-cum-reactioneaza-daniela-condurache-la-critica-20373201&fbclid=IwAR04CbQ5fBmSHsSFOUjH7lccLlCsrQdWOlHOqJAj-0CFjKMwEaohId7MvTM