România a plecat de la EURO 2016 după faza grupelor, iar Anghel Iordănescu a fost anunţat că nu va mai continua pe banca tehnică a echipei naţionale. Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că până la sfârşitul turneului final vom afla numele noului selecţioner.
Şeful de la „Casa Fotbalului” a spus că „ne dorim un antrenor cu peste 10 ani de experienţă la nivel înalt, care a câştigat trofee şi care să aibă atitudine. Avem nevoie de un antrenor motivat care să-şi dorească performanţă”.
Spynews.ro a aflat cine este favorit să devină selecţionerul României. Acesta se potriveşte perfect criteriilor impuse de Burleanu. Numele lui este Mircea Rednic.
„Puriul” este liber de contract, după despărţirea de Dinamo. În vârstă de 54 de ani, Rednic are o carte de vizită impresionantă. În palmaresul său se regăsesc, printre altele, două titluri de campion al României, cu Rapid şi cu Dinamo. În plus, tehnicianul a antrenat în Belgia, la Standard Liege şi la Gent, ţară a cărei reprezentativă s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European.
Mircea Rednic este susţinut puternic de oamenii din fotbalul românesc, iar Răzvan Burleanu nu vrea să se pună rău cu aceştia. Mai mult, „Puriul” nu este un antrenor scump, lucru perfect pentru conducerea FRF.
Contactat de spynews.ro, Rednic a întărit posibila sa „înscăunare” la echipa naţională. Întrebat dacă informaţiile noastre sunt corecte, antrenorul a oferit un răspuns care dă de înţeles că se pregăteşte să preia reprezentativa „tricoloră”. „Nu ştiu… Vedem!”, a spus, cu emoţie în glas, Rednic.
SURSA FOTO: Hepta