Acasă Monden Am aflat ce urmează să se întâmple în familia Dolăneştilor după parastasul...

Am aflat ce urmează să se întâmple în familia Dolăneştilor după parastasul bunicii!

627
0

Una caldă şi una rece pentru Ionuţ Dolănescu! Artistul n-a apucat să se bucure de naşterea celui de-al treilea copil, pentru că, la doar câteva zile, bunica lui, mamaia Didina, s-a stins din viaţă şi le-a dat planurile peste cap. „Cu puţin timp în urmă făceam parastas! Nu putem face botezul acum! L-am amânat”.

RECLAMĂ

Bucurie fără margini, pe 1 octombrie, în casa lui Ionuţ Dolănescu. Soţia lui, Doiniţa, a născut un băieţel de nota zece, cel de-al treilea copil al familiei. Din păcate, însă, bucuria a fost umbrită de moartea mamaiei Didina, mama regretatului interpret de muzică populară, Ion Dolănescu, la doar câteva zile distanţă. Aşa că, Ionuţ s-a văzut nevoit să-şi amâne toate planurile, inclusiv botezul micuţului, pentru a se ocupa, îndeaproape, de înmormântare, dar şi de restul treburilor survenite în urma decesului, cum ar fi taxa de sucesiune. „Acum câteva zile făceam parastas, nu putem petrece la doar o săptămână distanţă. Plus că eu mai am treburi de rezolvat şi în Bucureşti şi la ţară. Acum, că a murit bunica, eu am rămas capul familiei, trebuie să preiau frâiele familiei, să mă ocup de tot”, a declarat Ionuţ Dolănescu. Mai mult decât atât, îndrăgitul interpret de muzică populară şi-a amânat inclusiv întoarcerea în America. Nu ştie exact cât va mai rămâne în ţară şi nici când va face botezul micuţului nou născut, dar un lucru este cert: sfârşitul anului îl va prinde în România. Are cântări de onorat şi o petrecere de organizat. „O aştept pe Leontina, sora mea, care trăieşte la Paris, să vină în ţară. Ea o să fie naşa şi va veni în ţară la începutul lui noiembrie. O să mă consult şi cu ea să vedem ce şi cum, când o să facem botezul. Până la 1 decembrie, cel puţin, voi rămâne în ţară, pentru că mai am contracte de onorat. Am atât de multe, încât nu prea stau pe acasă, noaptea, cel puţin. Din acest motiv, Doiniţa este cea care se ocupă, în totalitate, de micuţ. Eu o ajut cu ce pot, atunci cânt sunt acasă”, a completat Ionuţ sursa: spynews.com

RECLAMĂ
Articolul precedentBOMBĂ Laura Lavric în lacrimi! A fost umilită de sora ei!
Articolul următorOlguţa Vasilescu: “Dacă nu demolăm stadionul riscăm să pierdem banii”