Alexandra Bălan, o tânără în vârstă de 23 de ani, din satul Roşcani (Suceava), a murit într-un cumplit accident de TIR, în oraşul Geel din Belgia.
Tânăra suceveancă se afla în Belgia, acolo unde locuia împreună cu soţul ei.
Joi, 21 noiembrie, în jurul orei 17.00, Alexandra îşi aştepta soţul să iasă de la muncă, în apropierea unui abator industrial din Geel.
Tânăra a încercat să traverseze o stradă prin spatele unui camion, fiind lovită de un alt TIR şi târâtă pe o distanţă de câteva zeci de metri
Şoferul TIR-ului, un bărbat în vârstă de 49 de ani, nici nu a realizat că a lovit-o pe tânără până ce alţi oameni i-au făcut semn disperaţi să oprească.
Medicii chemaţi la locul tragediei nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa tinerei din Suceava.
Procurorii belgieni au deschis o anchetă care va stabili exact cum s-a produs accidentul.
Zeci de prieteni ai Alexandrei au postat mesaje de adio pe reţelele sociale, după ce au aflat că tânăra de 23 de ani şi-a pierdut viaţa.
„Un suflet minunat s-a înălţat la cer! Chipul tău blând a rămas în imaginea mea. Te-ai retras în lumea celor drepţi şi buni mult, mult prea devreme suflet bun. Dumnezeu să îţi vegheze somnul de veci!”, a scris un prieten pe Facebook.
Sursa: observator