Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei consideră că decizia Curţii Constituţionale prin care este declarată ca neconstituţională legea ce permite identificarea utilizatorilor de cartele prepay afectează capacitatea instituţiilor statului de a contracara ameninţările teroriste.
„Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei consideră că securitatea României, combaterea terorismului şi a altor tipuri de infracţiuni care aduc atingere gravă atât securităţii naţionale, cât şi securităţii cetăţeanului, sunt puternic afectate de decizia luată astăzi de Plenul Curţii Constituţionale, slăbind capacitatea instituţiilor cu atribuţii în domeniu de a contracara ameninţările la adresa acestora”, se arată într-un comunicat al AID, dat publicităţii marţi.
AID aminteşte şi criza regională din estul ţării noastre care ridică noi provocări la adresa securităţii naţionale. „Decizia luată astăzi de CCR vine într-un moment şi un context geopolitic regional şi internaţional deosebit de sensibile, îngreunând considerabil capacitatea de intervenţie şi reacţie a instituţiilor statului în faţa unor potenţiale pericole la adresa României (acte de terorism, criminalitate organizată transfrontalieră, ciber crime etc.) şi încarcă de responsabilitate Curtea Constituţională în ceea ce priveşte posibilitatea reducerii infracţionalităţii, precum şi în ceea ce priveşte capacitatea de apărare a securităţii naţionale„, se arată în comunicatul acestui ONG.
În acelaşi timp, Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei consideră necesar ca Parlamentul României, în regim de urgenţă, „să întocmească un nou proiect de lege care să ia în considerare observaţiile Curţii Constituţionale şi care să prevadă obligativitatea declarării datelor cu caracter personal de către utilizatorii de cartele prepay, asigurându-se astfel un tratament egal şi nediscriminatoriu”.
Curtea Constituţională a României (CCR) a decis, marţi, că Legea referitoare la identificarea utilizatorilor de cartele telefonice prepay este neconstituţională, după ce a admis sesizarea Avocatului Poporului.
„Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituţia României şi al art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, s-a întrunit pentru a soluţiona, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2011 privind comunicaţiile electronice, obiecţie formulată de Avocatul Poporului.
Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.111/2011 privind comunicaţiile electronice este neconstituţională, în ansamblul ei”, se arată într-un comunicat al CCR.
Potrivit judecătorilor, Curtea a constatat că „dispoziţiile legii criticate nu au un caracter precis şi previzibil, iar modalitatea prin care sunt obţinute şi stocate datele necesare pentru identificarea utilizatorilor serviciilor de comunicaţii electronice pentru care plata se face în avans, respectiv a utilizatorilor conectaţi la puncte de acces la internet nu reglementează garanții suficiente care să permită asigurarea unei protecții eficiente a datelor cu caracter personal faţă de riscurile de abuz, precum şi faţă de orice accesare şi utilizare ilicită a acestor date„.
„Curtea a reţinut incidenţa în prezenta cauză a considerentelor Deciziei nr.440 din 8 iulie 2014, întrucât actul normativ dedus controlului de constituţionalitate nu reprezintă în fapt decât o completare a dispoziţiilor Legii nr.82/2012, preluând parţial soluţii legislative acolo reglementate, dar care au încetat să mai producă efecte juridice ca urmare a constatării neconstituţionalităţii lor. Dispoziţiile legale criticate nu numai că relativizează garanţiile de siguranţă a reţinerii şi păstrării datelor, neimpunând standarde corespunzătoare de asigurare a nivelului de securitate şi confidenţialitate care să poată fi controlate efectiv, aşa cum a reţinut Curtea în argumentarea soluţiei pronunţate prin Decizia nr.440 din 8 iulie 2014, ci, prin lipsa oricărei reglementări cu privire la modalitatea de accesare şi utilizare a datelor cu caracter personal, legea este viciată în mod iremediabil„, se mai precizează în comunicat.sursa: http://www.romaniatv.net/aid-decizia-ccr-privind-cartelele-prepay-aduce-atingere-grava-securitatii-nationale_170786.html#ixzz3DYa9Dpgx