Adrian Mutu a fost demis de la U Craiova 1948 după înfrângerea cu Universitatea Craiova, 0-2.
Din informațiile Digi Sport, patronatul clubului și-a pierdut răbdarea și a decis să renunțe la antrenorul instalat înaintea startului de sezon, când echipa a obținut promovarea în Liga 1.
Adrian Mutu, dat afară de la U Craiova 1948. Marius Șumudică, favorit să-l înlocuiască
Sursele Digi Sport transmit că favorit să-l înlocuiască pe Adrian Mutu este Marius Șumudică, antrenor rămas liber de contract după demiterea de la CFR Cluj.
Marius Șumudică este dispus să meargă la U Craiova 1948, însă a pus și o condiție: aducerea lui Marian Copilu în funcția de președinte al clubului, poziție ocupată acum de Marcel Pușcaș.
Marius Șumudică și Marian Copilu au colaborat în prima parte a acestui sezon la CFR Cluj, de unde au fost demiși în același timp de patronul Ioan Varga, după eliminarea din play-off-ul Europa League, unde ardelenii au pierdut 1-6 în ”dublă” manșă cu Steaua Roșie Belgrad.
U Craiova 1948, șapte meciuri consecutive fără victorie în Liga 1
După înfrângerea cu Universitatea Craiova, U Craiova 1948 a ajuns, sub comanda lui Adrian Mutu, la șapte meciuri consecutive fără succes în Liga 1. În acest interval, formația din Bănie a câștigat doar în șaisprezecimile Cupei României, 1-0 cu divizionara secundă Petrolul Ploiești.
Adrian Mutu a înregistrat, pe banca lui U Craiova 1948, trei victorii, trei remize și șase înfrângeri.
Fostul mare internațional a semnat la începutul sezonului un contract valabil două sezoane cu formația olteană, pe un salariu de 14.000 de euro lunar.
sursa:https://www.digisport.ro/fotbal/liga-1/adrian-mutu-a-fost-dat-afara-de-la-u-craiova-1948-marius-sumudica-favorit-sa-l-inlocuiasca-conditia-pusa-1299461?fbclid=IwAR3SYWW4PBLRdop6nkBhLkUrGtpkFRXML-2dNQDaV3n7kgPPob_ZpVBDyHQ