Adrian Mititelu, patronul lui FC U Craiova, a răbufnit după ce impresarul lui Andre Duarte (30 de ani) a încercat să îl transfere pe portughez în Polonia.
Adrian Mititelu, reacție dură după ce impresarul a vrut să îl „fure” pe „stâlpul” de la FC U Craiova!
Adrian Mititelu are emoții cu FC U Craiova, care iernează la numai două puncte deasupra locurilor de baraj. Patronul formației din Bănie vrea să se asigure că Nicolo Napoli are la dispoziție toate condițiile pentru a salva echipa de la retrogradare, astfel că nu ia în calcul să renunțe la jucătorii de bază.
Omul de afaceri din fruntea grupării oltene s-a trezit, însă, că fundașul Andre Duarte se află în discuții cu o echipă din prima ligă a Poloniei. Fotbalistul care a jucat în toate meciurile pentru FC U Craiova în această primă parte a sezonului, fiind integralist, a fost propus de impresarul său, Bernardo Vasconcelos, la Pogon Szczecin. Agentul le-ar fi prezentat conducătorilor, însă, o situație diferită față de cea reală.
Adrian Mititelu susține că polonezilor li s-a transmis că jucătorul urmează să devină liber de contract la vară, în ciuda faptului că FC U Craiova a activat încă din noiembrie 2022 clauza de prelungire a contractului.
Astfel, angajamentul lui Andre Duarte nu ar urma să expire la finalul acestui sezon, ci abia în vara lui 2024, deci fotbalistul nu se află acum în ultimele șase luni de contract.
„Acest impresar este un bandit! Distruge jucătorii și aleargă doar după comisioane. El spune că Duarte termină contractul în vară, dar nu e adevărat. Noi i-am activat opțiunea de prelungire a contractului încă din noiembrie, astfel că în acest moment este jucătorul Universității Craiova până în iunie 2024.
Este, dacă vreți, o strategie a impresarului de a lua comisioane la semnătură. A aplicat-o și în alte părți. Din ce știu eu, vara trecută, la un jucător de la Sepsi care a plecat de la ei. Propune un contract, apoi nu mai recunoaște opțiunea de prelungire a clubului. Noi am activat-o, deci Duarte mai are contract un an și jumătate cu noi.
Impresarul lui Duarte l-a propus pe jucător în ultimele luni în toată Europa, nu doar în Polonia. Ajunsese și la echipa lui Reghecampf, în Azerbaidjan”, a declarat Adrian Mititelu, potrivit Fanatik.
sursa:https://www.prosport.ro/fotbal-intern/superliga/adrian-mititelu-reactie-dura-dupa-ce-impresarul-a-vrut-sa-il-fure-pe-stalpul-de-la-fc-u-craiova-19578520