Adi Minune, unul dintre cei mai cunoscuți maneliști din România, a fost invitatul special al unui priveghi la care toată suflarea interlopă a suferit, cel al mamei lui Kany Spoitoru, unul dintre liderii grupării din subteranele Bucureștiului și cel care, printre altele, l-a bătut pe Tzanca Uraganul.Luni noaptea, la reședința interlopilor, s-a desfășurat priveghiul pentru mama interlopului Kany Spoitoru, pe numele său adevărat Florin Avram, iar invitatul de onoare a fost Adi Minune care a cântat, toată noaptea, de jale pentru cei prezenți.
Îmbrăcat gros, cu o întreagă formație alături de el, Adi Minune, mult mai timid ca de obicei, a cântat melodii de jale pentru memoria defunctei, improvizând adeseori și versuri pentru a fi pe placul celor prezenți la tristul eveniment. Mai mult, chiar dacă, probabil, a fost răsplătit regește pentru prestație, Adi Minune nu a făcut show cu dedicații, așa cum o face de obicei, momentele în care pomenea numele cuiva fiind destul de puține și la cererea expresă a fiului femeii care decedase.Acesta, pare-se, era chiar Kany Spoitoru, unul dintre cei mai periculoși interlopi ai Bucureștiului , cu dosare penale care ar putea speria și un procuror cu experiență, tânărul înmânându-i, ceremonios, la diecare dedicație, câte o bancnotă de 200 de lei pentru munca depusă de celebrul manelist.Conform surselor noastre, Adi Minune nu a făcut deloc rabat de efort la priveghi și a cântat, la ”rece”, fără microfon și asistat doar de intrumentiști, ore bune, familia îndoliată fiind încântată de felul în care s-a comportat celebrul manelist.
Adi Minune, solicitat de interlopi periculoși
Într-un dosar în care sunt inculpate 20 de persoane din clanurile Chiroaica și Spoitoru, Kany Spoitoru a fost condamnat la 9 ani și trei luni de închisoare sub acuzația de tentativă la omor calificat. Dosarul este la Curtea de Apel, iar o soluție este așteptată în curând. Dar acesta nu este singurul episod violent în care a fost implicat Kany Spoitoru. În noiembrie 2019, Kany Spoitoru a reapărut în prim-plan, după ce, la o petrecere, l-a bătut pe manelistul Tzanca Uraganul.“A vrut să-i dau niște bani, iar eu nu m-am supus. Cunosc genul acesta de oameni care, când văd că un solist primește mulți bani din dedicații, trimit pe cineva sau cer chiar ei bani. Petrecerea era în familia lui, avea spate. Am depus plângere”, a povestit Tzancă Uraganul la “Acces Direct”. Pe atunci s-a implicat și Dorel Spoitoru, tatăl lui Kany, care, într-o postare pe rețelele sociale, i-a transmis lăutarului: “Dacă vreau, te trezești cu cinci mașini după tine! Tu ești bogat, ești lăutar, vrei să fii și șmecher acum?”.