Designerul Dana Budeanu a adus acuzații grave multinaționalelor. Prezentă într-o emisiune TV, creatoarea de modă a susținut că liderii multinaţionalelor sunt niște criminali care le dau bani influencerilor ca să se drogheze.
Reacția Danei Budeanu a venit după ce Dorian Popa a fost prins drogat la volan. Cântărețul a fost prins de poliţie mergând cu unul dintre bolizii săi, îmbrăcat doar în lenjerie intimă, și aflându-se sub influenţa unor substanţe psihoactive.
„99% dintre vedetele din România se droghează și sunt în evidențele DIICOT. Dacă nu în fiecare zi, destul de des. Toate aceste lucruri se știu și vor apărea în perioada următoare. Nu cred că dependența, vorbind în România, e genul ăla de stai mai mult internat. Nu, ajunge să facă parte din stilul de viață, se cred toți Mick Jagger. Cu ce se droghează ăștia oricum e o nenorocire, cică cocaina, nu e nici măcar pură, te distrugi, efectiv“, a acuzat Dana Budeanu.
Creatoarea de modă susține că în străinătate vedetele au în spate o armată de oameni care au grijă de acestea.
„Cei de pe afară au echipe întregi în spate, care îi scot din tumultul ăla, îi bagă în clinici, e altceva. Și în străinătate există vedete, mult mai puține, prinse la volan. Le apar știri imbecililor, doar că de ăia auzi benign. Se droghează, s-a internat, atât. Ăia nu omoară oameni. La noi nici cultura drogatului nu există, că nu are nimeni nimic cu tine dacă o faci la tine în casă.
Ăștia au în continuare contracte de publicitate, pentru că și la corporație lumea se droghează. Până nu vedem niște CEO care trag pe nas cocaină, nu o să se întâmple nimic, că ne trebuie un cutremur. DIICOT știe ce zic eu“, a precizat Dana Budeanu.
Dana Budeanu: „Este un fenomen susținut financiar“Designerul consideră că există un consum de droguri susținut financiar de către marile multinaționale.
„Nu avem buget, dar în continuare contractele astea se duc la toți drogații ăștia. Pai ei se droghează împreună. Ei nu le taie contractele, îi pun să-și ceară scuze și ei continuă contractele. Dacă ar scrie în contract că nu au voie să se drogheze, în secundă când ai făcut-o, tu ai să-mi dai mie valoarea pe contract plus daune de imagine. Și atunci măcar nu se mai urcă la volan. Atunci s-ar reduce. Fenomenul ăsta este susținut financiar, că dacă ar exista pedepse, să te prind drogat și să te arestez pe loc, s-ar diminua“, a mneționat creatoarea de modă.Dana Budeanu a ţinut să-i liniştească pe românii speriaţi de restricţionarea plăţilor şi retragerilor de bani cash, explicând de ce această măsură nu îi va afecta pe românii simpli.
„Cash-ul e sfânt, e Dumnezeu! Nu sunt îngrijorată. Mie îmi plac pachetele, mi-ar plăcea să iau toți banii din bancă și să dorm pe ei. Asta e o harneală a lui Boloș, pe care o decontează Ciolacu, pentru că a zis că își asuma. Ăștia de la PNL, după ce i-a îngropat hashtag USR, a sunat Hoha și a chemat PSD să-i salveze. Acest ministru PNL a făcut această măsură de combatere a evaziunii. Nu se schimbă nimic! În loc să iei de 10.000, iei de 5.000. Așa, și? Te duci cu nevastă-ta și luați de două ori. Oamenii de bună credință au pensii, au salarii, ei pot oricând să justifice banii“, a conchis Dana Budeanu, care a adus acuzații grave multinaționalelor.
sursa:https://stirilebzi.ro/acuzatii-grave-aduse-de-dana-budeanu-multinationalelor-sunt-niste-criminali-care-dau-bani-influencerilor-ca-sa-se-drogheze-21096?utm_source=SBZI&utm_medium=FB&utm_campaign=FB-POST&fbclid=IwAR0QpTe9H_86qkfRHrXGVO6gs6t6kdoMZJJWyYUuzGdcO8_SGTId97tS23k