O mașină a intrat, marți seara, într-un cap de pod, în Mediaș. Cele 9 persoane înghesuite în autoturism, înclusiv un bebeluș, au fost rănite.
Potrivit Poliției, accidentul s-a produs în Piața Andrei Șaguna din municipiul Mediaș. Primele date arată că șoferul unui autoturism, un cetățean străin de 69 de ani, a intrat cu mașina într-un cap de pod.
Pe lângă șofer, în mașină mai erau 4 adulți și 4 copii minori, toți din Copsa Mică.
ISU Sibiu anunță că șoferul a fost descarcerat. În total, au fost evaluate 9 persoane, dintre care 4 copii – 3 minori și 1 bebeluș de câteva luni – și 5 adulți; două femei și trei bărbați.
Toți au ajuns la CPU Mediaș, conștienți și policontuzionați. Ulterior, un copil de 11 ani a fost dus la UPU Sibiu, având traumatism deschis de femur.
Autoturism intrat într-un cap de pod în municipiul Mediaș. Pompierii militari ai Detașamentului Mediaș au fost solicitați în această seară la un autoaccident în Piața Andrei Șaguna din Mediaș. Din evenimentul rutier au rezultat 9 victime dintre care 4 minori.
Forțe alocate:
– 2 autospeciale SMURD dintre care una cu medic.
– 3 ambulanțe SAJ
– 1 echipaj de stingere cu modul descarcerare
-1 echipaj IPJ.
O persoană de sex masculin (șoferul) de aproximativ 69 de ani a fost descarcerat de echipajul de pompieri militari, conștient și cooperant.
La fața locului au fost evaluate medical și s-au acordat îngrijiri medicale pentru 9 persoane dintre care 4 minori ( 3 minori și 1 bebeluș de câteva luni) și 5 adulți ( 2 femei și 3 bărbați).
Toate persoanele implicate au fost transportate la CPU Mediaș, conștienți și policontuzionați. Dintre aceștia un minor de cca 11 ani a fost transportat la UPU Sibiu cu un traumatism deschis de femur.
sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/accident-cu-9-raniti-medias-bebelus-toti-erau-inghesuiti-intr-o-masina-624838.html