Acasă Monden «Abonate» la Miss în liceu | Pătruleasa și Pestrițu, frumoase de mici

«Abonate» la Miss în liceu | Pătruleasa și Pestrițu, frumoase de mici

957
0

Deşi au fost contaminate de “microbul” televiziunii, una activând la ştiri, iar cealaltă în zona de divertisment, Simona Pătruleasa şi Adelina Pestriţu ar fi putut avea o carieră de succes în modelling. Frumoase de pică, cele două “au ras” toate titlurile de Miss în timpul liceului, neavând, practic, concurenţă printre colege.

RECLAMĂ

Atuurile fizice ale prezentatoarei ştirilor Kanal D, Simona Pătruleasa, au fost remarcate încă din adolescenţă. Motivată de apropiaţi, bruneta a participat la toate concursurile de frumuseţe organizate în liceul unde învăţa şi a obţinut primii bani din modelling. “Da, am participat la toate: Miss Boboc, Miss Liceu, le câş­tigam pe toate. Era a­muzant la vremea aceea, dar acum, dacă ar fi să repet treaba asta, nu aş mai face-o. Toată lumea mă împingea de la spate şi, mai mult de ruşine, mă duceam. Tot în liceu mergeam la prezentări de modă. Nu era pasiunea vieţii mele asta, am făcut-o pentru că aşa câştigam nişte bănuţi, iar pentru mine era important. Nu-mi plăcea să iau toată ziua bani de la părinţi”, a declarat, pentru Libertatea, Simona Pătruleasa.

«Eram foarte mândră la vremea aceea»

Adelina a  fost Miss  Câmpulung

Şi în cazul Adelinei Pestriţu, printre premiile din palmares stau la loc de cinste cele obţinute la concursurile de Miss din adolescenţă. “Evident că am participat şi la Miss Boboc, ba mai mult, am câştigat titlul de miss pe toate liceele, am fost Miss Câmpulung! Eram foarte mândră la vremea aceea, iar coroniţa şi eşarfa sunt la loc de cinste în camera mea din casa părintească. Am fost o răsfăţată a părinţilor mei, mi-au oferit tot ce mi-am dorit, deşi uneori îi mai şi supăram. M-am revanşat după ce am crescut”, ne-a povestit fosta vedetă de la Kanal D. l sursa: libertatea.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentZeolit
Articolul următorZiua respingerii: Ioan Becali ramâne în închisoare. Sentință DEFINITIVĂ. Judecătorii au admis contestația DNA contra eliberării condiționate